Scaderile de la BVB s-au datorat, ca si pana acum, evolutiei nefavorabile de pe pietele externe, unde, desi saptamana trecuta au venit atat stiri pozitive, cat si negative, pietele de capital si-au continuat tendinta descendenta. Brokerii se asteapta in continuare la o continuare a scaderilor de pe pietele de capital.”Saptamana care urmeaza va evolua, pe fondul scaderilor. Lipsa investitorilor straini de pe bursa isi spune cuvantul. Nu exista cresteri, iar noile actiuni ale bancii Erste, listate joi la BVB, se vor alinia in rand cu celelalte companii, pe o tendinta negativa, in continuare legate de evolutiile pietelor externe”, a declarat Adrian Ceuca, director general adjunct la Broker Cluj.
Saptamana trecuta, multi emitenti si-au publicat rezultatele financiare, amplificand volatilitatea obisnuita din ultima perioada. Conform rezultatelor preliminare, Rompetrol Rafinare Constanta a inregistrat o pierdere de circa cinci ori mai mare decat cea din 2006, investitorii reactionand dur la aceste rezultate, depreciind compania cu 3,8%, pana la 0,0830 lei pe actiune. Actiunile Petrom au scazut cu 2,13%, pana la 0,367 lei pe unitate. Desi Transelectrica prognozase rezultate in scadere, confirmarea acestora a determinat o sanctionare a titlurilor companiei de catre investitori, cu pana la 3,66%. Actionarul majoritar al BCR, Erste Bank, a scazut vineri cu 2,68%, ajungand la pretul de 138 de lei pe unitate (37,92 euro). Titlurile bancii au ajuns pe locul cinci in topul lichiditatii, care a fost dominat de sectorul bancar si doua dintre societatile de investitii financiare (SIF).
Actiunile BRD au fost cele mai tranzactionate, cumuland schimburi in valoare de 0,79 milioane de euro, urmate de titlurile SIF Muntenia, cu un rulaj de 0,78 milioane de euro. Dintre companiile care au inchis pe verde, cel mai mare avans l-a inregistrat compania Sinteza, cu 3,55%, la 0,73 lei, urmata de Compa, in crestere cu 2,14%, pana la 1,43 lei pe actiune. Indicele celor mai lichide zece companii listate, BET, a pierdut 2,06%, iar indicele celor cinci societati de investitii financiare, BET-FI, a scazut cu 2,04%.
Lichiditatea BVB si Rasdaq a ajuns la 7,42 milioane de euro, din care aportul pietei Rasdaq a fost de 1,39 milioane de euro. De asemenea, volumele tranzactionate pe BVB se mentin la un nivel modest, numarul actiunilor tranzactionate ajungand la 27,5 milioane, pe piata principala. Capitalizarea pietei s-a ridicat la suma de 30,12 miliarde euro, in scadere cu 0,73 miliarde euro, fata de sedinta de joi.





