Rezumat bursier - SIF-urile au avut cea mai mare cădere din ultimii trei ani şi jumătate
Publicat la 06.10.2008, 14:11:20
Veştile negative privind sistemul bancar european a dus la scăderi mari pe toate pieţele. Investitorii au vândut agresiv încă din deschidere fiind vizate în principal acţiunile din sectorul financiar.
SIF-urile au debutat cu peste 6% mai jos şi au continuat să piardă teren. Societăţile de investiţii şi-au accentuat scăderile pe finalul şedinţei, închiderea realizânsu-se cu 10,5%, fiind cea mai masivă depreciere pe sif-uri din ultimii trei ani şi jumătate. Două dintre sif-uri, şi anume, SIF Moldova şi SIF Transilvania au închis cu pierderi de peste 11%.
Societăţile de investiţii au fost cele mai căutate acţiuni din piaţă, pe prima poziţie fiind SIF Oltenia cu rulaje de 5,4 milioane de lei.
Alături de sif-uri, BRD a fost puternic afectată de deprecieri. Titlurile băncii au căzut pe finalul şedinţei cu peste 10% la nivelul de 10 lei şi 10 bani. Închiderea s-a realizat totuşi la o cotaţie mai bună de 10 lei şi 40 de bani.
Pe piaţa de la Bucureşti acţiunile Erste Bank au înregistrat cea mai uşoară depreciere de sub 3%, aproape de cotaţia de 132 de lei. Chiar dacă pe bursa veneză acţiunile Erste au suferit pierderi de două cifre, preţul de închidere de pe BVb de 132 de lei este comparabil cu cel înregistrat la Viena.
Tot în sectorul financiar, Broker Cluj a coborât cu aproape 13%, în condiţiile în care a avut o evoluţie în urcare în ultima perioadă.
Soctorul financiar a avut o depreciere dublă faţă de restul pieţei, după ce săptămâna trecută a recuperat cel mai bine.
Pe titlurile petroliere, deprecierile au fost în medie aproape 5%. Petrom a avut o variaţie puternic negativă în prima parte a şedinţei când, pe volume modeste, acţiunile s-au prăbuşit cu peste 11%. Titlurile au reuşit totuşi să recupereze mai bine de jumătate din depreciere şi au închis la 31 de bani.
La nivelul pieţei peste 47 de emitenţi au inchis ultima şedinţă pe scădere. Dintre aceastea, 15 au suferit deprecieri de peste 10 procente. Capitalizarea BVB a coborât cu 1,4 mld de euro la nivelul de 21,7 miliarde euro.
Lidia Focşan, corespondent The Money Channel la BVB
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
