money.ro
Piețe financiaremoney.ro

REZUMAT BURSIER: SIF-urile castiga peste 3 procente

Publicat la 23.04.2007, 12:50:31

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
REZUMAT BURSIER: SIF-urile castiga peste 3 procente

Bursa deschide săptămâna cu un nou maxim istoric. Indicele general al pieţei a închis pe valoarea record de 5.937 de puncte, în creştere cu 18,1% faţă de finele anului trecut.  Numai astăzi BET C a câştigat 1,67%. Şi ceilalţi doi indici au marcat creşteri de 1,52% pe indicele celor mai lichide 10 acţiuni, iar BET FI a înregistrat cel mai bun avans de 3,16%. 

Cumpărătorii au dominat piaţa de la Bucureşti de la deschidere şi până la final. Societăţile de investiţii au urcat încă de la debutul şedinţei 3%, după care şi-au consolidat creşterea.  Cel mai bun câştig de peste 4,2% a marcat SIF Moldova, care au avut cea mai bună evoluţie pe parcursul zilei, cu creşteri chiar de aproape 4% în ultima oră de trantacţionare.

Acţiunile SIF 2 au închis la 3 lei şi 20 bani pe volume ce au totalizat aproape 13 milioane de lei.  SIF Oltenia a fost cea mai lichidă, cu 14 milioane de lei valoarea de tranzacţionare.  SIF 5 a marcat şi ea o creştere importantă de 3,75%, ultima cotaţie realizându-se la 3 lei şi 60 de bani, peste preţul mediu. Minimul a fost înregistrat chiar în deschidere de 3 lei şi 51 de bani. 

De menţionat că nici un SIF nu a coborât sub preţul de referinţă.  SIF Transilvania a înregistrat cea mai redusă creştere de 1,88% până la 3 lei şi 80 de bani.  Şi în acest caz curba a fost ascendentă cu minimul zilei la deschidere şi maximul pe final. 

Băncile s-au bucurat şi ele de o bună susţinere la cumpărare, şi aici s-a remarcat BRD.  Titlurile au lipsit de pe piaţă 3 zilei iar lichiditatea astăzi a fost bună, de aproape 6 milioane de lei. BRD a intrat pe o pantă ascendentă încă de la deschidere iar în partea a doua a urcat cu peste 4% la 23 de lei şi 40 de bani.Închiderea s-a făcut un pas mai jos cu o creştere de 3,5%. 

Pe sectorul petrolier, evoluţia a fost diferită pe cele două titluri SNP şi RRC. Prima a urmat un curs ascendent iar a doua a marcat o corecţie de aproape 2%.  Petrom, pe un rulaj încă modest aşa cum ne-am obişnuit a oscilat între 54 şi 56 de bani. Titlurile au urmat tendinţa pieţei şi au închis la 55,5 bani, cu 1,8% mai sus ca vineri. 

Pe sectorul farmaceutic s-a remarcat Biofarm cu un câştig de 2,8%, iar SSIF Broker s-a apreciat cu aproape 2%.  Cel mai bun randament a avut Comelf de 13,6%, iar la polul opus s-a aflat Lollis cu o depreciere 3,3%.

Lidia Focsan, corespondet The Money Channel la BVB

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite