money.ro
🔔 Alerte
ActualitateMihai Voican

ROBOR la trei luni "sare" la 2,95%, un nou record. Ratele românilor au crescut vizibil în ultimele luni

Publicat la 21.06.2018, 09:58:48

Distribuie:WhatsAppFacebookX
ROBOR la trei luni "sare" la 2,95%, un nou record. Ratele românilor au crescut vizibil în ultimele luni
Urmărește money.ro pe Google News

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a urcat joi pe piaţa interbancară la nivelul de 2,95% pe an, de la 2,93% cât era miercuri, fiind cel mai mare nivel din ultimii trei ani şi opt luni, reiese din datele Băncii Naţionale a României (BNR).

 

O valoare mai mare a ROBOR la trei luni a fost înregistrată pe 3 octombrie 2014, respectiv 2,98% pe an. Conform datelor BNR, la începutul acestui an, ROBOR la 3 luni se situa la 2,05%. În perioada similară a anului trecut, 21 iunie 2017, indicatorul era la 0,82% pe an.

 

În ceea ce priveşte indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare, acesta a rămas constant la 3,07%. ROBOR la nouă luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale, a stagnat şi el la 3,12% pe an, la fel şi indicele ROBOR la 12 luni, care s-a situat la 3,17% pe an.

 

 

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite