Daniela Toma (36 de ani) a trăit visul american în SUA şi acum, după aproximativ 8 ani petrecuţi peste Ocean îşi continuă visul în România. De profesie psiholog, cu studii de canto clasic pe care le-a absolvit la Şcoala de Arte Bucureşti, Toma a ajuns ce nu îşi propusese niciodată: profesor. De la dascăl în Antlanta , SUA, la patron în ţara de baştină nu a fost decât un pas ce se traduce prin opt ani de muncă pentru o companie americană. „Cred că nu am vrut să devin niciodată pofesoară! Dar toate împrejurăriile vieţii parcă mă îndreptau spre a preda. Cred că aşa trebuia să fie –şi mă bucur că aşa s-a întâmplat”, mărturiseşte pentru MONEY.ro patroana Learn With Music, o companie care oferă cursuri de muzică în engleză pentru copii.
Cum a început visul american
Pentru Toma, visul american a fost posibil în mare parte datorită unor cunoştinţe. Nu a durat mult însă şi s-a impus ca profesoară, accentul european fiind pe placul americanilor. „ Când am ajuns în Atlanta, aveam o prietenă de origine americană care era profesoară de muzică pentru copii în Programul “The Music Class”. Ea m-a recomandat directorului Programului şi aşa am intrat într-un training . După 3 luni de training –prima mea clasa de muzică în limba engleză. Eram singura non-americancă din companie care preda americanilor. Dar copiilor şi chiar părinţiilor le-a plăcut accentul meu din Europa”, povesteşte Toma care a ajuns cu timpul să predea 26 de clase săptămânal copiilor cu vârste cuprinse între 3 luni şi 8 ani.
Un român printre americani
Experienţa româncei în America a fost una pozitivă, după cum povesteşte aceasta. „Cred că cel mai important lucru pe l-am învăţat acolo este că noi toţi suntem egali-american, mexican, francez, portorican, africani. Mi-a placut că nu m-au desconsiderat pentru ce naţionalitate aveam-ba din contră pot spune că m-au apreciat şi admirat”, povesteşte Toma potrivit căreia succesul ei s-a datorat pasiunii cu care muncea. „ De la început directorul Programului The Music Class mi-a spus că depinde de mine câte clase voi avea. La început nu am înţeles ce vroia sa spună. Dar după ce am avut prima clasă am înţeles- materialul predat era indentic pentru toţi profesorii-diferenţa o făcea stilul profesorului şi pasiunea lui. Încet , am început să adaug clase, iar apoi directorul mi-a dat o locaţie nouă în centrul Atlantei-(ceva de genul Herăstrău) unde am avut un succes enorm”, spune românca.
De la angajat în SUA la patron în România
Decizia de a se întoarce în România a fost luată atât din considerente profesionale cât şi personale. După opt ani de muncă ca angajat, timp în care a pus bazele unui studio de muzică întreg, Daniela Toma a decis că poate face acelaşi lucru şi pentru ea şi cel mai bine i-ar fi tot în ţara natală. Drept urmare, în urma semnării unui contract de franciză cu compania care organizează cursurile The Music Class, a implementat conceptul în România. „Am un contract de exclusivitate pentru România cu „The Music Class”-SUA, în urma căruia doar eu am voie să infiinţez clase , să formez profesori şi să folosesc materialele ‘The Music Class” SUA. Eu am lucrat cu aceste materiale timp de 8 ani în SUA. Am avut în fiecare an câte 4 sesiuni de cursuri unde am învăţat practicile folosite la clase, activităţile pentru fiecare cântecel, scopurile fiecărui joc.”, explică patroana Learn With Music.
Investiţii de mii de euro
Pe lângă taxele de franciză şi taxele curente pe care firma din România le plăteşte la fiecare set de materiale şi pentru fiecare student, investiţia iniţială a lui Toma a fost de aproximativ 10.000 de dolari, pentru instrumentele muzicale folosite de copii şi un sistem de sonorizare. Profiturile sunt însă promiţătoare. După aproximativ 6 luni de la organizarea pimului curs, veniturile au ajuns la 2.000-3.000 de euro, în condiţiile în care pe timpul verii compania a desfăşurat cursuri într-o singură locaţie din Bucureşti. „Noi abia am început în februarie 2011, deci încă nu s-au recuperate nici măcar banii investiti în instrumentele de la clasă. Pot spune că abia în toamnă am luat avânt şi sperăm să avem cât mai multe clase pe cele 3 grupe de vârstă (6luni-15 luni, 1an-3 ani, 4-6 ani)”, a mai declarat reprezentanta Learn With Music. Compania oferă, pe lângă cursurile de muzică în limba engleză, servicii de Birthday Party (participarea la petreceri private n.red) şi servicii pentru grădiniţe. Până acum, în jur de 180 de copii au participat la cursurile Learn With Music, la care se adaugă alţi 180 de copii care învaţă la grădiniţele cu care colaborează compania.
Fără competiţie, fără promovare
Daniela Toma susţine că, deşi în Bucureşti există alte două companii care oferă servicii similare (Fast Track Kids şi Helen Duron), Learn With Music nu are practic concurenţă directă. Şi spune aceasta pentru că face pe „mystery shopper„ împreună cu fiul ei de 2 ani. „Am fost personal împreună cu baieţelul meu să vedem şi alte clase de muzică şi engleză. El este barometrul meu-dacă reuşesc să îl ţină atent şi interesat este o clasă bună. Din nefericire nici una din clase nu l-au putut capta măcar pentru 10 minute. Aşa că nu avem competie. Combinaţia de muzică şi engleză, mişcare şi jocuri cu instrumentele muzicale nu o are niciuna din clasele observate”, explică aceasta. În ceea ce priveşte modalitatea prin care îşi atrage clienţii, Toma susţine că reclama din gură în gură este cea mai eficientă, iar petrecerile la care participă sunt o altă metodă importantă de a face advertising.”Eu nu fac advertising- toţi copilaşii care sunt înscrişi au venit pentru că cineva le-a spus de aceste clase. Apoi, avem prima clasa gratuită fără nicio obligativitate de a te înscrie”, mai povesteşte Toma care îşi adună clienţii şi din colaborările pe care le are cu clinica stomatologică City Dent( pe un proiect pentru promovarea unei bune educaţii dentare în grădiniţe ) sau cu alte magazine specializate pentru mame şi copii.
Planuri de viitor
La ora actuală, Learn With Music organizează cursuri în patru locaţii închiriate din Bucureşti şi lucrează cu două profesoare, alte patru urmând să înceapă noi clase. Daniela Toma are însă în plan, ca pe viitor, să ţină cursuri în toate sectoarele din Bucureşti şi din împrejurimi. „ Apoi următoarea etapă este să găsesc oamenii potriviţi şi dornici să lucreze cu mine în alte oraşe. Eu văd în viitorul apropiat clase de muzică în limba engleză în toată ţara. Totul este să găsesc oamenii potriviţi”, speră patronul Learn With Music.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.