România a avut în 2007 al şaptelea deficit din UE în comerţul auto
Publicat la 10.09.2008, 07:53:42
Importurile de automobile din afara UE ale României au fost, în 2007, în valoare de 587 de milioane de euro, în creştere cu 9,7% faţă de anul precedent şi au avut o pondere de 1,7% în importurile de profil ale UE. În intervalul 2000-2007, creşterea medie anuală a importurilor de automobile ale României a fost de 50,2%.
Exporturile de automobile ale României în afara UE au urcat anul trecut cu 11,5%, la 213 milioane de euro, şi au avut o pondere în exporturile totale ale UE de 0,3%.În intervalul 2000-2007, România a înregistrat o creştere anuală medie a exporturilor auto de 30,5%. În 2006, România a înregistrat un deficit în comerţul auto cu ţări extracomunitare în valoare de 344 milioane de euro.
Cel mai mare deficit în comerţul auto cu state din afara UE, de 1,5 miliarde de euro, a fost înregistrat de Spania, urmată de Olanda, cu 1,33 miliarde euro şi Belgia, cu 1,26 miliarde de euro. Germania a obţinut în schimb cel mai mare excedent, de 32 de miliarde de euro, în condiţiile în care exporturile auto în afara UE s-au ridicat la 40,3 miliarde euro, iar importurile la 8,3 miliarde de euro. Pe locurile următoare s-au plasat, la mare distanţă, Marea Britanie, cu 4,87 miliarde de euro şi Suedia, cu 2,46 miliarde de euro.
Uniunea Europeană a realizat anul trecut un excedent în comerţul auto de 37,5 miliarde euro, cu exporturi de 71,1 miliarde de euro şi importuri de 33,6 miliarde de euro.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
