Astfel, potrivit unui comunicat transmis luni de Institutul Naţional de Statistică (INS), rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani), de 58%, a crescut atât faţă de cea înregistrată în trimestrul corespunzător din anul precedent (+1,0 puncte procentuale), cât şi faţă de cea înregistrată în trimestrul anterior (+0,1 puncte procentuale).
Gradul de ocupare era mai mare pentru bărbaţi (64,6%, faţă de 51,5% pentru femei) şi pentru persoanele rezidente în mediul urban (58,3% faţă de 57,6% în mediul rural). Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 23,1%.
Rata şomajului BIM (calculată pentru persoanele cu vârsta între 15 şi 74 de ani care nu au loc de muncă, dar sunt disponibile să lucreze şi au căutat un loc de muncă în ultima lună) a fost de 7,6% în T1, în creştere faţă de trimestrul anterior (7,3%), dar în scădere faţă de trimestrul corespunzător din anul precedent (cu o rată a şomajului de 8,1%).
În trimestru I al anului 2011, populaţia activă a României era de 9,810 milioane persoane, din care 9,069 milioane persoane erau ocupate şi 741.000 persoane erau şomeri BIM.
Raportul de dependenţă economică (numărul persoanelor inactive şi în şomaj ce revin la 1000 persoane ocupate) a fost de 1.361‰, mai ridicat pentru persoanele de sex feminin (1.697‰), precum şi pentru cele din mediul rural (1.432‰).
Rata de activitate a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 63,0%.
Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale şomajului BIM a fost de 1,4 puncte procentuale (8,2% pentru bărbaţi faţă de 6,8% pentru femei), iar pe medii rezidenţiale, de 2,9 puncte procentuale (8,8% pentru mediul urban, faţă de 5,9% pentru mediul rural). Rata şomajului BIM a atins nivelul cel mai ridicat (23,6%) în rândul tinerilor (15-24 ani).
România a avut în primul trimestru o rată de ocupare a populaţiei de 58%
Publicat la 27.06.2011, 08:45:43
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
