Miniştrii Afacerilor Europene din statele UE au recomandat, marţi, acordarea statutului de candidat pentru aderarea la UE Serbiei, însă fără a lua o decizie formală.
"Miniştrii recomandă acordarea statutului de candidat Serbiei şi aşteaptă cu nerăbdare decizia care va fi luată de Consiliul European de acordare sau nu a acestui statut", conform unui comunicat al UE.
"România a blocat un acord imediat", anunţă surse diplomatice. Acordarea statutului de candidat necesită unanimitatea celor 27.
Ministrul danez al Afacerilor Europene, Nicolai Wammen, a confirmat că vor avea loc "discuţii" zilele următoare pentru aplanarea divergenţelor care persistă.
"Dar s-a degajat totuşi un consens la nivelul celor 27 pentru a se recomanda acordarea statutului de candidat Belgradului", adaugă ministrul danez.
România exercită presiuni asupra Serbiei pentru a primi garanţii în privinţa etnicilor români, explică un diplomat, catalogând drept "o surpriză" opoziţia Bucureştiului.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.