money.ro
ActualitateDenisa Gelatu

România accelerează investițiile în apărare și ridică miza modernizării industriei militare. Anunțul secretarului de stat, Sorin-Dan Moldovan

Publicat la 26.11.2025, 13:16:46

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
România accelerează investițiile în apărare și ridică miza modernizării industriei militare. Anunțul secretarului de stat, Sorin-Dan Moldovan

România intră într-o nouă etapă a planificării bugetare pentru apărare, odată cu alocarea a 8,7 miliarde de euro în 2025, echivalentul a 2,3% din PIB, dintre care aproape o treime este destinată achizițiilor majore și cercetării, după cum a precizat Sorin-Dan Moldovan, secretar de stat în Ministerul Apărării Naționale, în cadrul unui eveniment de specialitate, transmite Agerpres.

România mizează pe creșteri bugetare și pe instrumentele europene pentru consolidarea sectorului de apărare

„Pentru anul 2025, bugetul de apărare prevede 8,7 miliarde de euro, reprezentând 2,3% din PIB, din care 29% respectiv 2,5 miliarde de euro pentru achiziția majoră de echipamente și activități de cercetare asociate. Conform legii bugetului de stat din 2025, aprobată anterior summit-ului de la Haga, ponderea medie a bugetului apărării pentru 2026-2028 este de 2,52% din PIB, undeva la 32,3 miliarde euro. În cadrul acesteia, ponderea medie a achizițiilor este de 38%, respectiv 12,4 miliarde de euro”, a precizat secretarul de stat din MApN.

Potrivit acestuia, investițiile naționale vor fi completate de fondurile europene prin instrumentul SAFE, care ar urma să aducă României aproximativ 16,7 miliarde de euro, o sumă esențială pentru proiectele de modernizare.

Moldovan a subliniat că direcția de dezvoltare a industriei de apărare este strâns legată de angajamentele asumate în cadrul summit-ului NATO de la Haga, unde statele aliate au convenit o creștere treptată a alocărilor până la 5% din PIB până în 2035.

„După cum se știe, este vorba de 3,5% din PIB pentru apărare și 1,5% din PIB pentru infrastructură. România este pe deplin implicată în această direcție. Va exista o creștere treptată a alocărilor pentru apărare în următorii ani”, a menționat secretarul de stat.

Oficialul a adăugat că această strategie este susținută și de prioritățile din programul de guvernare și din strategia națională de apărare, care includ consolidarea industriei naționale de profil.

„Toate instrumentele și oportunitățile disponibile, inclusiv parteneriatele strategice ale României cu aliați NATO și partenerii UE, precum și cu partenerii globali, și regionali cu viziuni, valori și interese similare vor fi utilizate la maxim de potențial pentru a contribui la dezvoltarea industriei naționale de apărare”, a subliniat secretarul de stat din MApN.

Evenimentul MAKE it in ROMANIA, aflat la prima ediție, a reunit peste 700 de participanți din 23 de țări și a fost organizat sub egida Black Sea Defense & Aerospace (BSDA), cea mai mare expo-conferință de apărare și securitate din Europa de Sud-Est. Conferința a vizat întreg ciclul de dezvoltare a capabilităților industriei naționale, de la identificarea nevoilor operaționale până la parteneriate și proiecte dual-use.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite