Principalul motiv a acestei disocieri îl constituie încălcările Constiuţiei, nerespectării deciziilor Curţii Constituţionale, subordonarea majorităţii instituţiilor, în eforturile de a-l demite pe Traian Băsescu din funţia de preşedinte.
Curtea Constitutionala a Romaniei a susţinut suspendarea lui Băsescu, votată vineri în Parlament. Între timp, aceasta a declarat neconstituţională legea care îi limitează posibilitatea de a exercita un control asupra Parlamentului, iar ulterior a stabilit o rată minimă de participare de 50% plus unu din electorat, pentru că referendumul de la 29 iulie să fie validat.
Comisia Europeană, mai multe state europene, Statele Unite şi unele organizaţii nonguvernamentale şi-au exprimat recent îngrijorarea cu privire la atacurile puterii de stânga la adresa Constituţiei şi la procedurile aplicate în vederea destituirii preşedintelui.
"Da, Bulgaria şi România ar putea fi monitorizate separat", a declarat diplomatul, fără a oferi alte detalii. Acesta a refuzat ferm să spună dacă mecanismul de monitorizare ar putea fi eliminat în această vară sau dacă va fi mai strict cu vreuna dintre ţări, afirmând doar ca acesta ar putea fi mai precis.
Raportul Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare pentru Romania şi Bulgaria va fi publicat probabil în a doua jumătate a lunii iulie.



