România are nevoie urgentă de o creștere a capacității de înmagazinare a gazelor naturale, la care pot contribui atât statul, cât și companiile private, în condițiile în care capacitatea actuală nu s-a schimbat de peste 20 de ani, a declarat miercuri directorul executiv al Asociației Producătorilor de Energie Electrică (HENRO), Silvia Vlăsceanu, transmite Agerpres.
România: România riscă să rămână în urmă dacă nu-și majorează capacitatea de stocare a gazelor
„În 2004 a fost mărită capacitatea de înmagazinare a gazelor naturale. Din 2004 până acum este cam tot atât, în jur de 3 miliarde de metri cubi, în condițiile în care, la momentul respectiv, Ungaria avea sub și acum se apropie de 8 miliarde metri cubi, în condițiile în care Ungaria are zăcăminte de gaz nesemnificative comparativ cu țara noastră. România doar ce se pregătește să devină principalul producător de gaze naturale, iar noi am rămas tot cu aceeași capacitate de înmagazinare. Ce ne spune asta? La un moment dat, exportați-le, pentru că nici măcar nu aveți unde să le înmagazinați. (...) Nu le vom arde și nici nu-i bine să ardem gazele fără o valoare adăugată”, a menționat Silvia Vlăsceanu, la „Forumul gazelor naturale - Industria - pilon strategic pentru PIB-ul României; Rolul gazelor naturale în asigurarea competitivității economiei”, organizat de publicația Financial Intelligence.
Potrivit directorului executiv HENRO, soluția ar putea veni printr-un efort comun al statului și al sectorului privat.
„Aici trebuie să intervină statul, dar și companiile private pentru creșterea urgentă a capacității de înmagazinare a gazelor naturale. Cu ce mă încălzește pe mine la propriu și la figurat că avem 98% grad de înmagazinare, în condițiile în care capacitatea este aceeași ca acum 20 de ani. Când vom reuși să ne creștem și capacitatea, nu zic că reușim să ajungem la performanțele Ungariei care a zis: voi aveți gaze, noi facem înmagazinarea. Și uite că devine un pol de stabilitate și de siguranță energetică în zonă. Noi doar spunem de ani de zile, hub energetic, dar suntem tot la declarații mai mult politice și la mai puține fapte”, a adăugat Silvia Vlăsceanu.





