Executivul a propus un sistem de vot uninominal prin compensare, in sensul in care viitorii deputati si senatori vor fi alesi in colegii uninominale, iar repartizarea mandatelor se va face din randul candidatilor care au obtinut locurile doi si trei in aceste colegii si nu pe liste de partid, dupa modelul Asociatiei Pro Democratia. Presedintele Traian Basescu a convocat referendumul pentru adoptarea votului uninominal majoritar, in doua tururi de scrutin.
Pe proiectul Guvernului, grupurile parlamentare au depus deja 113 amendamente, dupa cum a informat un comunicat al Camerei Deputatilor. Executivul nu este insa obligat sa adopte modificarile propuse de parlamentari.
Desi Guvernul a decis sa-si angajeze raspunderea pentru Legea votului uninominal in fata Parlamentului, exista inca riscul ca viitorii parlamentari sa fie alesi tot pe liste de partid, dat fiind ca actuala clasa politica nu este pregatita pentru o astfel de reforma.
Pe de alta parte, Guvernul risca sa fie sanctionat de parlamentari printr-o motiune de cenzura, care ar trebui depusa in termen de trei zile, incepand cu data de luni. Pana acum, niciun partid nu si-a asumat un astfel de demers. Democratii si liberal-democratii au spus ca discutia despre motiunea de cenzura pe tema coruptiei se va face dupa data alegerilor pentru PE.



