Peste 40 de companii germane din sectoarele apărare, securitate, energie, industrie și retail și-au manifestat interesul de a înțelege mai bine potențialul României în atragerea investițiilor și de a consolida legăturile economice dintre cele două țări, în cadrul unei mese rotunde desfășurate la Berlin, la care a participat președintele Nicușor Dan.
România devine noul magnet pentru investiții germane. Mize uriașe în apărare și energie
Conform unui comunicat al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), comunitatea de business româno-germană salută inițiativele de reformă începute și planificate de guvernul de la București, evidențiind că direcțiile strategice, în special în domeniile apărare și securitate, industrie și inovare, energie și green tech, precum și măsurile adoptate trebuie să sprijine creșterea economică.
„Pe de-o parte, recunoaștem nevoia implementării urgente a unor măsuri fiscale de corectare a deficitului bugetar, dar în același timp considerăm prioritară eficientizarea activității sectorului public prin măsuri de restructurare a cheltuielilor publice, creșterea capacității administrației alături de scăderea poverii administrative, combaterea evaziunii și eliminarea cauzelor sistemice pentru deficitele acumulate”, au transmis companiile din comunitatea AHK România.
Mai mult, acestea susțin că viitoarele politici publice, ca parte a unei reforme structurale a statului ce nu mai poate fi amânată, trebuie să reflecte o viziune strategică pe termen lung pentru România.
„România este o țară cu stabilitate politică, unde există oportunități mari de investiții, și vom face tot posibilul ca după aceste măsuri urgente pe care guvernul trebuie să le ia, noua administrație să ofere mai multă predictibilitate și stabilitate fiscală și legislativă. România va face eforturi să reducă birocrația nejustificată și să creeze un mediu competitiv și corect de investiții. Avem un potențial energetic semnificativ pe care vrem să-l utilizăm și o forță de muncă educată. Încurajez companiile germane să investească în continuare în România și îmi doresc să ne întărim relația economică pe zona industriei de apărare. Îmi doresc, de asemenea, să explorăm și căi prin care companiile românești să aibă acces și să se extindă pe piața germană”, a transmis președintele Dan investitorilor germani, potrivit sursei citate.
Volker Raffel, președintele AHK România, a apreciat drept un semnal puternic faptul că președintele României a arătat atât de rapid deschidere față de economia germană.
„Prezența germană în România este deja extinsă și simțim un interes crescut pentru continuarea acestui angajament, în domenii ca digitalizarea, energia și industria prelucrătoare. Membrii noștri apreciază nu numai condițiile economice, ci și colaborarea constructivă cu autoritățile române. România este o destinație din ce în ce mai căutată pentru investiții durabile, orientate către tehnologie”, a afirmat președintele AHK România.
Situată la granița cu Ucraina, România reprezintă un punct logistic și economic important, atât ca traseu de tranzit, cât și ca locație de producție, în eforturile de reconstrucție a Ucrainei. Companiile germane active în regiune pot profita de acest avantaj, consideră AHK România, mai ales pentru consolidarea lanțurilor de aprovizionare și extinderea cooperării industriale.
„Deja de astăzi se poate observa că România joacă un rol din ce în ce mai important în coordonarea ajutorului și a serviciilor logistice pentru Ucraina. Regiunile din jurul orașelor Iași, Constanța, Brăila-Galați, Suceava sau Botoșani se transformă în centre importante pentru activitățile europene de reconstrucție”, a declarat Sebastian Metz, director general AHK România, care a moderat masa rotundă.
Vizita președintelui Nicușor Dan în Germania, la scurt timp după preluarea mandatului, evidențiază încă o dată importanța relațiilor economice bilaterale, apreciază comunitatea economică germană.
Germania este principalul partener comercial al României și cel mai important investitor străin. Schimburile comerciale bilaterale au depășit 42 miliarde euro. Totodată, peste 10.000 de companii cu capital german sunt active în România, iar stocul investițiilor germane a depășit 17 miliarde euro.
AHK România reprezintă oficial economia germană în țară. Înființată în 2002, AHK reunește peste 670 de firme membre și oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informații și experiențe. Prin serviciile și evenimentele sale, AHK România sprijină activ companiile germane la intrarea pe piața românească și este partener al firmelor românești interesate de piața germană. Din 1 ianuarie 2020, în cadrul AHK România funcționează și Centrul de competență pentru Republica Moldova.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.