România, din nou în pragul de a primi o avertizare din partea CE
Publicat la 07.11.2007, 13:01:00
Analiştii pe probleme de concurenţă spun că aceasta măsură ar putea fi interpretată drept ajutor de stat oferit unei firme care se poate lansa oricând pe piaţa imobiliară.
Electroputere Craiova este prima privatizare realizată de conducerea actuală a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului care nu are clauze regăsite în toate celelalte contracte încheiate până acum. Documentul semnat cu firma Al-Arrab nu include menţinerea obiectului de activitate sau a unui număr de salariaţi pe motivul că aceste condiţii ar putea duce la încălcări ale normelor europene, a declarat pentru The Money Channel, preşedintele Teodor Atanasiu.
Totuşi, consultanţii în domeniul concurenţei spun că scoaterea unor obligaţii din contract nu scutesc România de eventuale avertismente ale Bruxelles-ului.
"Faptul ca printr-un contract de privatizare nu se menţine obiectul de activitate nu înseamnă că se scapă de notificarea Comisiei Europene. Dacă eu , stat român, privatizez o societate, să spunem Electroputere Craiova, şi nu pun nicio condiţie de menţinere a obiectului de activitate sau a numărului de salariaţi înseamnă că pot să creez facilitatea ca noul proprietar să hotărască ca suprafaţa respectivă o va folosi în real estate." a declarat fostul vicepreşedinte al Consiliul Concurenţei, George Musliu.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
