Ministerul finanţelor urmăreşte evoluţia săptămânală a pieţelor pentru a emite o nouă emisiune de eurobonduri, a declarat adjunctul ministrului de finanţe, Enache Jiru. Ministerul a respins azi toate ofertele pentru atragerea a 200 de milioane de lei de pe piaţa internă în obligaţiuni cu maturitatea de patru ani, considerând dobânzile solicitate de bănci ca fiind prea mari.
“Cu o anumită aproximaţie, pot spune că în următoarele două luni vom emite eurobonduri în următoarele două luni”, a declarat Jiru. “Monitorizăm săptămânal pieţele externe şi suntem constant în legătură cu investitorii străini, care manifestă un interes crescut pentru obligaţiunile româneşti”.
România s-a împrumutat mai puţin decît plănuia începând cu luna iunie, din cauza incertitudinilor provocate de acţiunea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. Războiul politic a provocat deprecierea leului până la recorduri istorice şi implicit a condus la majorarea dobânzilor.
Licitaţii eşuate
Au fost respinse ofertele de la licitaţia organizată pe 9 august pentru obligaţiunile pe doi ani în valoare de 400 de milioane de lei şi cea de pe 20 august când au fost oferite obligaţiuni cu maturitate de un an. În această lună au fost vândute obligaţiuni de 1,4 miliarde de lei, faţă de programul de 2,5 miliarde pe august şi 39 miliarde de lei pentru întregul an. Suplimentar faţă de programul anunţat au fost împrumutaţi 2,25 miliarde de dolari.
Randamente in crestere
“Presiunea asupra randamentelor de pe piaţa internă se va menţine până când situaţia politică se va întoarce la normal, iar guvernul va vinde eurobonduri”, declară Eugen Sincă, economist la BCR. “Credem că vor emise eurobligalţiuni în această toamnă pentru pot fi speculate stimulentele la nivel global pe care le vor acorda băncile centrale, precum şi normalizarea politicii interne”, a adăugat Sincă.
FMI a solicitat să fie acceptate randamentele mai înalte solicitate de o piaţă aflată sub presiune pentru ca România să-şi refacă fondurile de rezervă (fiscal buffers), a declarat pe 14 august noul şef al misiunii FMI în România, Erik de Vrijer.
Guvernul a utilizat aproape jumătate din rezervele sale în perioada mai-iulie pentru a finanţa deficitul bugetar şi plata serviciului datoriei externe. Rezerva valutară a scăzut la 3,3 miliarde de euro de la 4,9 miliarde de euro la sfârşitul lunii aprilie, a anunţat Mnisterul finanţelor pe 25 iulie. “Faptul că am respins ofertele de la ultimele licitaţii nu afectează finanţarea deficitului bugetar sau datoria publică”, a declarat Jiru. “Dispunem de suficiente resurse tampon pe care dorim să le conservăm pe termen scurt”, a adăugat Jiru.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.