România importă tot mai mult petrol. Rezervele ne mai ajung doar câțiva ani!
Publicat la 18.09.2017, 02:39:30
În primele şapte luni, producţia naţonală de ţiţei a fost de 2,01 milioane tep (tone echivalent petrol), fiind cu aproape 5% mai mică decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
„În condiţiile unui declin anual constant al rezervelor sigure, de 5%, şi o rată de înlocuire de 5% pentru rezervele de ţiţei şi condensat se poate aprecia că rezervele actuale de ţiţei ale României s-ar putea epuiza într-o perioadă de până în 20 de ani“, se menţionează în proiectul strategiei energetice naţionale.
Conform datelor anuale prezentate de OMV Petrom, cel mai mare producător de ţiţei din România, rezervele dovedite de ţiţei la 31 decembrie 2015 se situau la 625 milioane bep (barilechivalentpetrol), în scădere cu 80 mil. faţă de sfârşitul anului 2013.
Anul trecut, aşa cum a anunţat recent Mariana Gheorghe, CEO-ul OMV Petrom, producţia de petrol a grupului a scăzut cu 2,5%. Doar că producţia totală a OMV este formată şi din ţiţeiului extras de companie din zăcămintele din străinătate. Astfel, producţia internă de ţiţei a cunoscut o scădere anuală mai accentuată, de 4%, aceasta fiind de numai 26,34 milioane de barili, „din cauza declinului natural, lucrărilor de reparaţii capitale şi de suprafaţă planificate“, se arată în comunicatul companiei.
mai multe, pe capital.ro
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
