România își menține poziția de cel mai mare exportator european de cereale în primul trimestru al anului comercial 2025/2026 și înregistrează recorduri financiare absolute în sectorul zootehnic, cu vânzări totale de aproape jumătate de miliard de euro în primele zece luni ale anului 2025, pentru animale vii, a anunțat marți ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.
România își atinge performanțe istorice în exporturi
„Așezăm România unde îi este locul în Uniunea Europeană! Potrivit celor mai recente date publicate de Comisia Europeană - Agridata Europa, România a atins anul acesta performanțe istorice: Locul 1 la exportul de cereale; Exporturi record, de aproape o jumătate de miliard de euro, în primele 10 luni ale anului 2025, pentru animale vii: 210 milioane euro - ovine; 150 milioane euro - bovine; 100 milioane euro - păsări. Mă înclin în fața fermierilor și producătorilor români! Agricultura este cea mai mare bogăție a României!”, a transmis Barbu pe pagina sa de Facebook.
Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, România își consolidează poziția de lider în agricultura europeană, atingând în 2025 performanțe istorice în exporturile de cereale și animale vii către piețele din afacerea Uniunii Europene. Astfel, România ocupă locul 1 în Uniunea Europeană la exportul de cereale, poziție menținută și în primul trimestru al anului comercial 2025/2026 (1 iulie 2025 - 30 iunie 2026), confirmând potențialul competitiv al agriculturii românești.
Aceste rezultate confirmă eficiența măsurilor adoptate în ultimii doi ani și jumătate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin reformarea sistemului de subvenții, introducerea de scheme de ajutor de stat dedicate zootehniei și direcționarea fondurilor europene către investiții în ferme, procesare și bunăstarea animalelor.






