România trebuie să își extindă relațiile economice și dincolo de granițele Uniunii Europene, a declarat ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, în cadrul unei vizite de lucru în Regatul Arabiei Saudite.
România continuă strategia de deschidere economică globală, vizând parteneriate solide și investiții sustenabile
„România trebuie să își extindă relațiile economice și dincolo de granițele Uniunii Europene. Avem resurse valoroase, competențe reale și parteneriate care merită construite cu încredere. Diplomația economică nu este despre vizite simbolice, ci despre dialog autentic, deschidere și decizii curajoase, în interesul României”, a afirmat Radu Miruță, citat într-un comunicat al ministerului transmis, marți.
În perioada 7-11 noiembrie, o delegație oficială condusă de ministrul Radu Miruță a efectuat o vizită de lucru în Regatul Arabiei Saudite, cu prilejul participării la cea de-a 26-a întrunire a Adunării Generale a Organizației Mondiale a Turismului - UN Tourism.
La lucrările Adunării Generale UN Tourism au fost dezbătute direcțiile strategice privind dezvoltarea durabilă a turismului global, inovația digitală și consolidarea parteneriatelor regionale. În cadrul reuniunii, a fost desemnat noul Secretar General al organizației, Shaikha Al Nowais, moment salutat de partea română ca o oportunitate de continuare a cooperării internaționale sub un mandat orientat spre modernizare și incluziune.
România, membră UN Tourism din 1975, participă activ la structurile de lucru ale organizației - Comisia pentru Europa, Grupul de Lucru pentru Europa de Sud-Est, Comitetul pentru Codul Internațional al Turismului Sigur și Coaliția de Parteneri pentru Sănătate și Turism. Totodată, țara noastră este implicată în programul 'Best Tourism Villages', care promovează destinațiile rurale autentice și sustenabile, cu exemple notabile precum Rășinari, Ciocănești, Breb și Polovragi.
Pe parcursul vizitei, ministrul Radu Miruță a avut și o serie de întrevederi bilaterale menite să consolideze cooperarea României cu Regatul Arabiei Saudite, precum și cu statele participante la întrunirea Adunării Generale a UN Tourism.
Ministrul a discutat cu omologul său, Faisal bin Fadhil Al-Ibrahim, ministrul Economiei și Planificării din Arabia Saudită, despre oportunitățile de a crește cooperarea economică între cele două state. Subiectele abordate au vizat investițiile în grafit, dezvoltarea unor domenii schiabile în România, dar și o conectare directă între crescătorii români de oi și vaci și piața din Arabia Saudită pentru a elimina intermediarii care, de multe ori, câștigă mai mult decât cei care cresc animalele.
Conform sursei citate, ministrul saudit a vorbit despre un mecanism de cooperare economică lărgită între Arabia Saudită și România și despre implicațiile legislației europene în schimburile comerciale.
La rândul său, Radu Miruță a precizat că România are potențial atât datorită poziției geografice, cât și datorită resurselor naturale și resursei umane calificate, având un avantaj competitiv în fața altor state din piața unică europeană.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.