money.ro
PeopleFlorian Gheorghe

România riscă excluderea din Agenția Spațială Europeană pentru datorii ”cosmice”, de 30 de milioane de euro

Publicat la 03.11.2025, 12:09:44

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
România riscă excluderea din Agenția Spațială Europeană pentru datorii ”cosmice”, de 30 de milioane de euro

Țara noastră, cea fără de autostrăzi și căi ferate noi, întâmpină probleme și în …cursa spațială europeană.

România riscă excluderea din Agenția Spațială Europeană

Avem de plătit aproape 60 de milioane de euro către Agenția Spațială (ESA), sume obligatorii, dintre care jumătate reprezintă datorii restante acumulate. Din această cauză, România a pierdut pentru a doua oară dreptul de vot în cadrul ESA. Potrivit Autorității Naționale pentru Cercetare, România are „contribuțiile obligatorii plătite la zi” către ESA, însă nu a plătit contribuțiile la programele opționale pentru anul 2025. Mai mult, pentru anul 2024, s-a acumulat o restanță semnificativă, care a dus la pierderea temporară a dreptului de vot. „În ceea ce privește contribuția pentru programele opționale ale ESA, trebuie inițiată o Hotărâre de Guvern. O vom face atunci când vom avea disponibilități bugetare. Deocamdată, bugetul pe 2025 nu a prevăzut bani pentru opționale”, a explicat Andrei Alexandru, președintele Autorității Naționale pentru Cercetare.

Situația a fost semnalată public și de fostul cosmonaut Dumitru Prunariu (73 ani), membru în Consiliul de Administrație al Agenției Spațiale Române. Primul român ce a ieșit în spațiu (1981-

), cel care a dus în Cosmos nu tehnologie românească ci o sticluță cu coniac, conform celor declarate, spune că țara noastră „a ajuns din nou, pentru a doua oară în istoria ei, să nu-și plătească contribuția și să nu mai aibă drept de vot sau acces la anumite programe europene”. Însă nu ar fi pentru prima dată când România se confruntă cu astfel de datorii la care s-a angajat. În 2017, neplata contribuțiilor a dus la suspendarea dreptului de vot, iar abia în 2022, după achitarea datoriilor acumulate, țara noastră și-a recăpătat statutul deplin în cadrul ESA.

Banii se întorc ca finanțări pentru cercetarea și industria românească

Datoriile și pierderea dreptului de vot au efecte directe asupra institutelor de cercetare, universităților și companiilor de înaltă tehnologie din România.

Prin intermediul programelor ESA, aceste instituții beneficiază de acces la tehnologii avansate, finanțare europeană și oportunități de colaborare internațională. În 2023, Ministerul Cercetării sublinia că fondurile ESA pot fi folosite „pentru dezvoltarea capacităților naționale de cercetare, educaționale și industriale, în domenii precum spațial, aeronautic și securitate”. De altfel, în perioada în care România și-a onorat plățile, returul contribuției naționale, repectiv suma reinvestită în proiecte românești, ar fi fost de 86%.

Pierdera dreptului de voti limitează și accesul la proiecte de cercetare de înalt nivel, la care participă state europene precum Franța, Germania sau Italia. Până atunci, țara noastră rămâne cu statutul de membru fără drept de vot, o situație care riscă să frâneze ”dezvoltarea sectorului spațial românesc”, unul la care românilor de rând nici prin gând nu le trecea având în vedere că încă nu avem drumuri expres între marile localități, dar să croim tehnologie pentru a ieși pe orbită.

România riscă excluderea din Agenția Spațială Europeană pentru datorii ”cosmice”, de 30 de milioane de euro
România riscă excluderea din Agenția Spațială Europeană pentru datorii ”cosmice”, de 30 de milioane de euro

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite