AVAS informează Guvernul că are de plată aproape 2,5 milioane de lei pentru serviciile de asistenţă juridică neplătite în procesul intentat României de cetăţeanul grec Spyridon Roussalis acum patru ani. Instituţia spune că această sumă acoperă plata avocaţilor pentru perioada decembrie 2009-2010, plată pe care AVAS n-a avut bani să o facă.

 

În plus, pe rolul Curţii de Arbitraj a fost constituit un nou proces în care România este pârât, reclamantul fiind cunoscutul cetăţean american de origine libaneză Hassan Awdi, fostul proprietar al reţelei de distribuţie a presei Rodipet. Procesul a fost intentat în vara acestui an. Curtea a cerut României să-şi desemneze apărătorii în această cauză dar AVAS, cum nu are bani, a cerut amânarea termenului până la care să-şi desemneze apărătorii. Tribunalul nu a dat însă nici un răspuns la cererea AVAS iar instituţia a elaborat un proiect de act normativ prin care se solicită o suplimentare a bugetului, necesară pentru plata apărătorilor. Motivul pentru care instituţia nu are bani: conturile îi sunt blocate ca urmare a executării silite declanşate mai ales de păgubiţii FMI.

 

AVAS atenţionează că, dacă banii nu vor fi alocaţi există riscul ca România să fie nu fi reprezentantată în faţa Curţii.