România riscă sancţiuni din cauza marilor poluatori
Publicat la 15.04.2007, 14:49:36
Marile companii din industria siderurgică şi chimică ar putea determina oficialii europeni să declanşeze procedura de infrigement, dacă nu vor accelera ritmul de implementare a Directivei IPPC, a declarat ministrul mediului, Attila Korodi, în cadrul unui interviu acordat agenţiei NewsIn.
Procedura de infrigement reprezintă mecanismul prin care Comisia Europeană poate penaliza un stat membru dacă acesta nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin negocierile de aderare. Cazul respectivei ţări ajunge în faţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene (CJCE), care va decide aplicarea unor sancţiuni.
Acestea pot fi de câteva sute de mii de euro pe zi sau chiar mai mari, fiind calculate în funcţie de gravitatea nerespectării normelor, durata
acestei situaţii sau capacitatea de plată a statului sancţionat. Ministrul mediului susţine că din cele 638 de instalaţii care intră sub incidenţa Directivei privind prevenire şi controlul integrat al poluării (IPPC), 74 au solicitat sistarea activităţii, alte 81 de solicitări fiind în lucru la Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD).
Korodi a precizat că termenul limită pe care companiile care deţin instalaţii aflate sub incidenţa directivei IPPC îl au la dispoziţie pentru conformare este 10 octombrie 2007. Totodată, potrivit ministrului de resort, 195 de instalaţii au perioade de tranziţie, unele chiar până
în anul 2014.
În ceea ce priveşte ritmul lent de implementare a măsurilor de mediu de către aceste companii, Korodi a declarat că autorităţile de mediu 'vor
fi foarte drastice'. 'Începem procedura de atenţionare şi, ulterior, aceea de sistare a activităţii. Am văzut că la Copşa Mică, în cazul Sometra, problemele s-au rezolvat eficient', a mai spus oficialul MMDD.
Potrivit acestuia, sunt câteva exemple care pot genera temeri privind declanşarea procedurii de infrigement, dar până la această dată
reprezentanţii Comisiei Europene nu au transmis sesizări cu privire la acestea.
Korodi a menţionat că, potrivit experienţei celorlalte state europene, 'infrigementul poate fi aplicat numai dacă statul membru manifestă dezinteres şi nu poate obiecta foarte clar prin argumente care să fi stat la baza nerespectării unor termene'.
Potrivit reprezentanţilor Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM), una din companiile care se încadrează în categoria marilor
poluatori este societaea Mittal Steel, care în perioada 2004-2006, trebuia să investească, conform angajamentelor pe care şi le-a asumat, suma de 107,92 de milioane de euro pentu modernizarea instalaţiilor, astfel încât poluarea să fie redusă la maximum.
În urma unui control efectuat la sfârşitul anului trecut, Garda Naţională de Mediu a constatat că la Mittal Steel s-au făcut investiţii de numai 20,65 de milioane de euro, reprezentând doar 18% din investiţiile asumate.
Alte societăţi care nu respectă normele IPPC sunt SC Romplumb SA de la Baia Mare, SC UVCP SA din Turnu Măgurele sau SC AGROFERTIL SRL din Săvineşti.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
