Astfel, economia Letoniei s-a comprimat in trimestrul I cu 18,6% fata de intervalul similar din 2008, cea a Estoniei cu 15,6%, iar a Lituaniei cu 10,9%, in perioada analizata. Germania a fost pe locul patru, cu o scadere a PIB de 6,9%.
Economia statelor din blocul comunitar a coborat cu 4,4% in primele trei luni din 2009, in timp ce produsul intern brut al celor 16 economii din zona euro s-a diminuat cu 4,6%, mai arata Eurostat.
Din cele 18 state membre ale UE pentru care biroul european de statistica a publicat date, PIB-ul a scazut in 17, singura exceptie fiind Cipru, cu o crestere economica de 1,6% in ianuarie - martie 2009 fata de aceeasi perioada din 2008. Danemarca, Irlanda, Grecia, Luxemburg, Malta, Polonia, Slovenia, Finlanda si Suedia nu au transmis date privind evolutia produsului intern brut in primele trei luni din 2009.
Austria si Spania au raportat cele mai mici reduceri ale economiilor, de 2,9% fiecare.





