România semnează astăzi memorandumul cu Voestalpine
Publicat la 01.10.2008, 06:56:08
Purtătorul de cuvânt al companiei Voestalpine, Peter Schiefer, a anunţat astăzi, la The Money Channel, că în cursul acesetei zile va fi semnat memorandumul cu România. Acesta nu ar fi însă primul memorandum semnat de marele grup siderurgic, şi nici nu garantează investiţia de peste 5 miliarde de euro prevăzută prin această expansiune. Până acum au mai fost semnate astfel de acte cu Ucraina şi Bulgaria.
"Acest memorandum setează premisele responsabilităţii de ambele părţi, în cazul în care hotărâm să construim fabrica de oţel în România şi include toate subiectele principale pe care le-am discutat în ultimele luni", a spus Peter Schiefer.
Acesta a mai spus că a fost achiziţionată deja o parte din terenul necesar dezvoltării uzinei, urmând ca întreaga achiziţie să fie finalizată până la sfârşitul anului. "Asigurarea suprafeţei necesare ne va ajuta în decizia noastră", a mai spus Schiefer.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
![[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791483335473-zbeb97ppvr.jpg&w=1920&q=75)
Actualitate
[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică

Actualitate
Același coș de la Lidl, în 6 țări. Un român cumpără 131 de coșuri dintr-un salariu, un neamț 323

Actualitate
Cât pierzi din puterea de cumpărare dacă ții banii cash?

Actualitate
Un anteprenor tech român vrea să ducă AI-ul în primării. Rămâne de văzut cine îi explică primarului cum se pornește calculatorul

Actualitate
