Raportul publicat de Curtea Europeană a Auditorilor, pe anul 2005, relevă multe nereguli în utilizarea fondurilor de pre-aderare în România şi Bulgaria. Cel mai aspru criticat este programul SAPARD, în timp ce situaţia programului Phare pare a se îmbunătăţi. Vinovaţi sunt atât autorităţile, cât şi beneficiarii.
Contractele din cadrul programului SAPARD auditate de instituţia europeană au fost afectate de erori semnificative. Curtea Auditorilor menţionează că schimbările de proceduri pentru aprobarea proiectelor în Bulgaria nu primiseră în prealabil aprobarea Comisiei Europene.
Prin urmare, 53 de proiecte în valoare de 3,4 milioane de euro au fost declarate neeligibile. Atât în Bulgaria cât şi în România instituţia de audit a descoperit proiecte în care beneficiarii nu şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale.
În particular, un proiect auditat în România a fost considerat neeligibil pentru că nu erau îndeplinite condiţii esenţiale referitoare la utilizarea sumei nerambursabile. În alte situaţii, nu au fost îndeplinite cerinţe esenţiale în ce priveşte verificarea adecvată a cererilor de plată de către Autorităţi.
În cadrul programului Phare, controlul a fost îmbunătăţit semnificativ, în special în România, se arată în raportul Curţii Europene a Auditorilor. Aceasta pentru că Agenţiile de Implementare au inclus şi monitorizarea fondurilor naţionale în procedura de control.
În cazul programului ISPA, aşa cum apare în raportul proaspăt publicat, Curtea Auditorilor a remarcat un management incompatibil cu celelalte funcţii de control, în cadrul Ministerului de Finanţe din Bulgaria.
În România, se consideră că Autoritatea Naţională pentru Infrastructură, în calitate de coordonator naţional al ISPA, nu dispune de suficiente resurse.
Romania si Bulgaria au fost criticate de Curtea Europeana a Auditorilor
Publicat la 08.11.2006, 09:04:09
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
