money.ro
Actualitatemoney.ro

Romania si Bulgaria in “Doing Business 2008”

Publicat la 28.09.2007, 09:30:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Romania si Bulgaria in “Doing Business 2008”

Numarul efectiv de reforme cu un impact pozitiv asupra mediului de afaceri realizate in ultimul an: Bulgaria - trei, Romania – una singura. Prin urmare, Bulgaria a urcat cu 8 pozitii in clasamentul reformelor, iar Romania cu 7 pozitii.

Pentru a-ti deschide o afacere in Romania este nevoie sa parcurgi 6 proceduri diferite, iar in Bulgaria – 9 operatiuni. In Polonia sau Cehia, procedura este si mai dificila, necesitand 10 pasi diferiti.

Aproximativ 14 zile sunt necesare in Romania pentru a inregistra o firma, in timp ce in Bulgaria trebuie sa astepti mai mult de o luna – 32 de zile – pentru a indeplini toate formalitatile.

Numarul de proceduri necesare pentru a-ti obtine toate licentele de functionare este in Romania de 17, iar in Bulgaria de 22. Licentele se obtin insa mai repede in Bulgaria decat in tara noastra – in 131 de zile, fata de 243 zile.

In cursul unui an, un angajator din Romania trebuie sa plateasca 96 de taxe, in timp ce in Bulgaria numarul taxelor este limitat la 17. Totusi, unui angajator din Bulgaria plata taxelor ii ia mai mult timp decat unuia din Romania – 616 ore, fata de 202 ore.

Totalul taxelor reprezinta in Bulgaria 36,7% din profit, pe cand in Romania - 46,9%.

Inregistrarea proprietatii dureaza in Bulgaria 19 zile, pe cand in Romania – 150 de zile. Numarul de operatiuni pe care trebuie sa le urmezi este relativ acelasi – 8 in Bulgaria si 9 in Romania.

Taxele reprezinta in Romania 31% din salariul pe care angajatorul il da angajatului, pe cand in Bulgaria procentajul este mai mic – 23%.

Costurile pentru inceperea unei afaceri sunt mai mici in Romania decat in Bulgaria – 4,6% din veniturile per capita, respectiv 8,3%. Cele mai mari costuri din regiune revin Poloniei – 21% din veniturile per capita.

Capitalul minim necesar pentru a-ti deschide o firma reprezinta in Romania doar 1,5% din veniturile per capita, pe cand in Bulgaria – 56,2%. Ungaria si Polonia solicita sume si mai mari pentru deschiderea unei firme – 65%, respectiv 196% din veniturile per capita.

 

 

 

 

 

 


Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite