Ca la noi, la nimeni, spunea, la sfârșitul lui ianuarie 2010, ministrul mediului și pădurilor, Laszlo Borbely, comentând despre povestea miliardului de euro pe care l-ar putea lua România vânzându-și certificatele de emisii de dioxid de carbon (CO2) primite prin alocare internațională, așa cum au primit alte 183 de state semnatare ale protocolului de la Kyoto.
La acea dată, n-avem „actele normative care să reglementeze tranzacționarea și valorificarea AAU-urilor (Assigned Amount Unit - n.red.)“. Acum, avem „cadrul legislativ“, dar nu putem vinde surplusul de „aer curat“ pentru că, din august 2011, României i s-a suspendat dreptul de tranzacționare cu „carbon“ - prescurtarea pe care o folosesc brokerii -, pe motiv că Agenția Națională de Protecție a Mediului (ANPM) nu a inventariat corect emisiile de noxe din țară. Și e exclus ca interdicția să fie ridicată mai devreme de luna aprilie a acestui an.
