România trebuie să producă cel puţin 100.000 de tone de biocombustibil, în 2007, pentru a respecta cerinţa europeană potrivit căreia 2% din consumul de carburanţi trebuie să fie reprezentat de biocombustibil, a declarat, miercuri, consilierul din Ministerul Agriculturii, Benone Velcescu.
"Ţinând cont de faptul că mulţi investitori şi-au anunţat intenţia de a produce biocombustibil în 2007, prognozăm o producţie de 400.000 de tone pentru anul următor", a declarat consilierul în cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR), Benone Velcescu,
Reprezentantul Ministerului Agriculturii a precizat că în anul următor vor intra în funcţiune cel puţin şase fabrici producătoare de biocombustibil, anume Martifer- Lehliu, Ulerom Vaslui, Ultex Ţăndărei, Expur Slobozia, Argus Constanţa şi Rompetrol.
Conform unei directive a Uniunii Europene, statele membre sunt obligate să înlocuiască treptat combustibilul tradiţional utilizat în transport cu biocombustibil, astfel încât până în anul 2020, biodieselul să reprezinte 20% din consumul total. Biodieselul este un combustibil alternativ, nepoluant, produs din resurse regenerabile.
"Faptul că există un interes crescut pentru producerea biocombustibil este confirmat de suprafaţa cultivată cu rapiţă în acest an, de 340.000 de hectare, comparativ cu cele 84.000 de hectare realizate în 2005", a spus Benone Velcescu.
Ministerul Agriculturii a început deja să stimuleze culturile de plante din care se produce biodiselul. Subvenţia pentru toamna 2006 de un leu pentru litrul de motorină folosit în agricultură s-a extins şi la biodieselul folosit în agricultură. S-au acordat subvenţii pentru culturile de soia şi de floarea soarelui de 500 de lei pentru fiecare hectar de soia tradiţională şi câte 800 de lei pentru hectarul de soia şi floarea soarelui ecologice.
Din 2007, va intra în funcţiune un nou sistem de susţinere financiară a culturilor bioenergetice – atât plata europeană de 50 euro pentru un hectar, cât şi subvenţia specifică pentru culturile de rapiţă şi de floarea soarelui.
Plantele din care poate fi produs biodiselul sunt rapiţa, floarea soarelui şi soia, în mod special, dar şi sfecla de zahăr şi cerealele. Uleiul de rapiţă produce cel mai bun biocarburant. Datorită interesului mare pentru biocarburanţi, dar şi stimulentelor acordate, suprafaţa cultivată cu rapiţă în România a crescut în ultimii doi ani.
În prezent, UE produce 75% din cantitatea mondială de biodiesel. Germania este lider al pieţei în acest sector, cu peste 50% din producţia de biodiesel a UE, adică 1,03 milioane tone în 2004.
Potrivit normelor europene, România este obligată să înlocuiască treptat benzina şi motorina cu biodiesel, care trebuie să reprezinte 2% în anul 2007 şi 20% până la sfârşitul anului 2020.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.