"Acum, România are înmagazinate aproape 2,6 miliarde de metri cubi de gaz, în condiţiile în care anul trecut am avut 2,8 miliarde. În jurul datei de 10 septembrie vom avea aproape 3 miliarde, capacitatea maximă de înmagazinare de gaze pentru perioada de iarnă. Ştim că în perioada de iarnă, din cauza capacităţii insuficiente de a extrage gaze din depozite, consumul zilnic în perioadele de vârf nu poate fi acoperit numai din producţia internă, de aceea sunt necesare importurile de completare", a spus Videanu.
Ministrul Economiei susţine că Guvernul are capacitatea să gestioneze o situaţie de criză a gazelor, în cazul în care aceasta se va produce. "Noi ne-am luat măsurile prin asigurarea stocurilor, astfel încât, dacă va mai fi o criză a gazului, să nu fie afectată nici populaţia, nici economia. Avem capacitatea să gestionăm o astfel de situaţie şi în iarna care urmează", a afirmat Videanu.
Videanu a mai anunţat şi la mijlocul lunii iunie că Executivul va lua toate măsurile pentru stocarea unui volum de gaze echivalent cu întreaga capacitate de stocare a României, pentru a putea face faţă unei eventuale crize a gazului generate de continuarea disputei dintre Rusia şi Ucraina. Ministrul a spus că atunci că Guvernul va lua toate măsurile astfel încât să fie stocat un volum de gaze echivalent cu întreaga capacitate de stocare pe care o are România - respectiv 3,015 miliarde de metri cubi. O altă măsură va fi asiguarea unor stocuri "suficiente" de cărbune şi păcură, a precizat ministrul.
România va înmagazina pentru perioada de iarnă 3 miliarde de metri cubi de gaze
Publicat la 23.08.2009, 16:24:37
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
