money.ro
ActualitateDenisa Gelatu

Românii ar putea plăti cu până la 15% mai puțin la facturile de energie! Anunțul de ultimă oră al ministrului Energiei

Publicat la 04.08.2025, 05:42:14

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Românii ar putea plăti cu până la 15% mai puțin la facturile de energie! Anunțul de ultimă oră al ministrului Energiei

Ministerul Energiei, în colaborare cu Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) și Consiliul Concurenței, desfășoară o analiză asupra modului de formare a prețului energiei în România. Potrivit ministrului Energiei, Bogdan Ivan, această analiză ar putea duce, într-un orizont de un an și jumătate, la o reducere a prețurilor cuprinsă între 5% și 15%.

Românii ar putea plăti cu până la 15% mai puțin la facturile de energie! Anunțul de ultimă oră al ministrului Energiei

„În momentul de față, știm cu toții ultimii cinci ani, în care am avut acea liberalizare, în care modul de calcul al prețului energiei vândute pe piața OPCOM se raportează la cel mai mare preț. O să fac un exemplu poate prea rudimentar. Stăm la piață, vine cineva care vinde kilogramul de roșii cu 5 lei, altcineva cu 10 și vine cineva cu 30 de lei. Toată raportarea e la 30 de lei, iar consumatorul final, indiferent de la care dintre cei trei comercianți cumpără roșiile, va plăti 30 de lei pentru ele”, a explicat Bogdan Ivan la Digi24.

Ministrul a precizat că au început deja discuții tehnice cu experți din companiile de stat și din mediul privat, cu scopul de a construi o poziție comună la nivelul Comisiei Europene, alături de alte țări din Europa Centrală și de Est. Aceste state se confruntă cu prețuri mai ridicate față de cele din vestul Europei, ceea ce impune o revizuire a mecanismului actual.

„Avem nevoie de o resetare a modului în care discutăm astăzi despre prețul la care se achiziționează energia de către distribuitori și furnizori”, a adăugat ministrul.

Trei direcții pentru scăderea prețurilor

Bogdan Ivan a prezentat și soluțiile propuse: creșterea capacității de producție, investiții în infrastructură și ajustarea mecanismelor de piață pentru a preveni speculațiile.

„Creșterea capacităților de producție. Avem acum mai multe proiecte începute, multe care urmează să înceapă, iar estimările făcute la modul foarte clar sunt că, în următorul an și jumătate, vom aduce în piață 1.500 de megavați. Încă insuficient.
Doi: pierderile, astăzi, pe rețelele de transport, distribuție, sunt și până la 20%, în medie, în funcție de zona geografică a consumatorilor. Acolo am calculat, împreună cu operatorii, avem un necesar de 9 miliarde de euro de investit în aceste rețele.
Și trei, de a regla foarte transparent și corect piața, pentru a evita situația în care pot să existe speculații și pentru a evita situația în care consumatorii finali să plătească energie care în practică vine de la același producător de energie care vinde pe piață la 400-450 de lei megawattul oră de energie, dar care e posibil să ajungă la consumatorul final cu 700-800 de lei”, a subliniat el.

Migrarea către Hidroelectrica și ideea unui „market maker”

Ministrul a mai semnalat că, de la începutul anului, peste 380.000 de români și-au schimbat furnizorul de energie, cei mai mulți optând pentru Hidroelectrica. În acest context, sunt în desfășurare șapte proiecte pentru extinderea capacității de producție a companiei.

„Pentru a regla prețul, un mecanism important la care lucrăm acum este cel de a face din Hidroelectrica market maker-ul pieței de energie. Adică cel care dă prețul de referință în piață pentru energia electrică. Iar acest mecanism, care nu este unul deloc simplu, poate să aducă un reglaj.”

Acesta a oferit și un exemplu privind evoluția recentă a prețurilor:

„Imediat, în preajma zilei de 1 iulie, la șapte zile după ce am preluat acest mandat, am avut o creștere semnificativă a prețului de energie electrică în piață, pe care oamenii o să o observe la facturile din august. Aveam o ofertă la 1 leu, după care aproape toți ceilalți operatori de furnizare erau concentrați în jurul sumei de 1,50-1,55 lei. Inclusiv oferta pe care am primit-o eu acasă era la 1,55 lei. În clipa în care, împreună cu șeful ANRE, mi-am pus o întrebare legitimă și am început o analiză legată de modul în care anumiți operatori au ajuns la acea sumă, am observat o scădere a prețurilor chiar și la 1,20 lei, 1,30 lei, 1,35 lei, 1,40 lei”, a explicat ministrul.

Noi reguli pentru traderi: garanții și responsabilitate

Bogdan Ivan propune impunerea unor condiții mai stricte pentru traderii care cumpără energie în avans, pentru a preveni distorsiuni în piață.

„Toți traderii care ajung să achiziționeze energie în avans să poată să facă acest lucru dacă plătesc și 30% în avans sau vin cu o scrisoare de garanție care să susțină respectiva achiziție. Pentru că sunt situații în care cineva cumpără 10 gigawați pentru anul 2027 la 350 de lei. Dau un exemplu ipotetic. Cu o zi înainte de a face efectiv tranzacția, prețul pe piață este 330 lei. Automat e o pierdere pentru acel operator. Nu mai cumpără. În clipa respectivă se disponibilizează acei 10 gigawați în piață, care ajung să crească prețul pe întreaga piață.”

Ministrul a concluzionat că Guvernul este hotărât să aducă mai multă transparență și corectitudine în piața de energie:

„Suntem foarte asumați ca și guvern că e nevoie să facem lumină, mecanisme clare, transparente, corecte de piață, dar care să evite situațiile de speculă pe piața de energie”, a punctat Bogdan Ivan.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite