Unii români se pot pensiona și mai devreme, chiar și cu 5 ani, anunță Casa de Pensii.
CNPP a transmis care sunt condițiile pentru pensionarea înainte de limita de vârstă, în varianta actualizată.
Astfel, se pare că cei care au depășit stagiul complet cu 5 ani pot să ceară să se retragă chiar cu 5 ani înainte de vârsta standard stipulată în lege. Este un real avantaj pentru cei care au început să muncească de la vârste fragede.
Practic potrivit datelor transmise de Casa Națională de Pensii Publice, cei 5 ani în plus se pot aduna și din stagii de necontributivitate. În acest fel, tot mai mulți români vor putea să iasă din câmpul muncii înainte de împlinirea vârstei standard de 65 de ani, cât dorește UE să stabilească pentru ambele sexe.
Românii care pot să iasă mai devreme la pensie
„Persoanele care au depășit stagiul complet de cotizare contributiv prevăzut de lege cu cel puțin 5 ani pot solicita pensie pentru limită de vârstă cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare.
Perioada celor 5 ani de stagiu de cotizare în plus față de stagiul complet de cotizare contributiv se constituie și din perioade asimilate stagiului de cotizare, precum și din stagii necontributive”, a transmis CNPP.
Cum își dau seama pensionarii dacă pot să iasă la pensie mai devreme sau nu?
Sursa citată reamintește că perioadele asimilate sunt cele în care persoana în cauză:
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.