Conform rezultatelor centralizate de Ministerul Muncii şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, după bursa organizată la Roma la sfârşitul lunii februarie, românii din Italia vor salarii de 600 de euro pentru a se întoarce să muncească în România, dar există însă şi unii care s-ar întoarce şi pentru mai puţin.
Mai mult de jumătate dintre cei care au venit la bursa de la Roma au declarat că lucrează în Italia fără forme legale, iar peste 13 la sută au spus că nu au un loc de muncă. Pentru a se întoarce să muncească în ţară, majoritatea lucrătorilor români au solicitat salarii de circa 700 de euro. Au existat însă şi muncitori care au declarat că ar accepta 450 de euro, dar şi care au cerut peste o mie de euro. La bursa de la Roma au participat 700 de persoane, care provin în special din Moldova (judeţele Vrancea, Neamţ, Bacău şi Botoşani) şi din sudul ţării, inclusiv din Bucureşti.
Bursa s-a adresat lucrătorilor în construcţii, astfel că peste 90 la sută din participanţi au fost bărbaţi, din care aproape jumătate aveau vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani. Peste 28 la sută dintre participanţi aveau peste 45 de ani, iar 22 la sută, între 25 şi 35 de ani. Mai mult de jumătate dintre participanţi aveau studii profesionale şi de ucenicie, 28 la sută aveau studii liceale sau postliceale şi doar trei procente erau absolvenţi de facultate.
Mulţi dintre participanţii la bursa de la Roma s-au interesat ulterior de locurile de muncă vacante din România, mai ales telefonic, iar firmele participante au fost contactate pentru încheierea de contracte de prestări servicii cu firme ale unor români din Italia, pentru a aduce echipe de muncitori români în ţară.
Românii din Italia vor salarii de 600 de euro pentru a veni să muncească în România
Publicat la 26.03.2008, 09:51:15
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
