În ultimele două luni, deţinerile persoanelor fizice în fondurile monetare au crescut cu 200 de milioane de lei, ceea ce înseamnă aproximativ 10% din toată suma economisită de români în aprilie şi mai (adică două miliarde de lei), relevă o analiză a Raiffeisen Asset Management.
Cele cinci fonduri monetare deschise existente pe piaţă au ajuns pe 25 iunie să aibă o capitalizare de 979,11 milioane de lei. De asemenea, randamentul lor la şase luni a bătut dobânda de la depozite bancare. Astfel, fondul Simfornia 1 a reuşit să obţină un randament de 7,22%, Bancpost Plus de 6,78%, BCR Monetar de 8,19%, OTP Comodisro de 8,04% şi Raiffeisen Monetar de 8,11%.
Creşterea investiţiilor persoanelor fizice în fondurile monetare este dată de randamentele superioare ale acestora faţă de depozitele bancare, de posibilitatea retragerii în orice moment fără pierderea câştigului acumulat, de riscurile reduse precum şi de faptul că multe bănci care deţin fonduri au lansat pe piaţă astfel de instrumente de economisire.
În primul trimestrul din acest an românii au investit cel mai mult în depozite la termen. Un studiu al companiei GfK arată că în martie 2009 aproximativ 7% dintre românii cu vârste de peste 15 ani deţineau un depozit la termen, faţă de finalul primului trimestru din 2008, când doar 3% din populaţie avea plasamente în depozite.



