money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Romanii muncesc mult si produc putin

Publicat la 18.11.2007, 22:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Romanii muncesc mult si produc putin

Media saptamanala a orelor lucrate in Romania, in trimestrul al doilea, este de 40,8, situandu-se la acelasi nivel cu perioada similara a anului trecut, in timp ce media pe UE este de 37,4 ore. Letonii sunt in varful clasamentului la timpul de lucru din UE - cu 41,5 ore lucrate pe saptamana, urmati de greci - 41,3 ore si de polonezi - 41,2 ore.

Olandezii inregistreaza cele mai putine ore petrecute la locul de munca - 31,6, urmati de suedezi si danezi - cu 36,5 ore.

Potrivit aceluiasi raport, femeile din Romania lucreaza, in medie, 39,6 ore pe saptamana, comparativ cu o medie de 33,2 ore la nivelul UE, iar barbatii, 41,9 ore, peste valoarea medie a celor 27 de state membre, de 40,7 ore. In prezent, dintre cele 27 de tari membre UE, Romania ocupa penultimul loc la indicatorul productivitatii muncii, cu 38,3% din media europeana, in fata Bulgariei, care se situa, anul trecut, la 35,2%. Nivelul productivitatii muncii din Romania l-a depasit, in 2006, pentru prima data, pe cel inregistrat in Turcia (40,6%). Printre cele mai neproductive zone din Romania se numara regiunea de nord-est, cu 1,9 euro pe ora, si regiunea de sud-vest, cu 2,3 euro pe ora. In ultimii ani, cresteri semnificative ale productivitatii munciI s-au inregistrat in regiunea nord-vest, intre zece si 20%, si in capitala - peste 20%.

Tarile din UE cu cel mai mare indicator al productivitatii au fost, in 2006, Luxemburg, Norvegia si Belgia. Indicatorul productivitatii muncii este calculat de Eurostat ca raport intre produsul intern brut (PIB), la paritatea puterii de cumparare, si numarul mediu de salariati. In 2006, numarul mediu de salariati a fost de 4,615 milioane in Romania, iar PIB-ul - nominal - de 96,9 miliarde euro, potrivit datelor preliminare ale Comisiei Nationale de Prognoza (CNP). Eurostat prognozeaza o crestere a productivitatii muncii in Romania pana la 39,8% din media europeana, in acest an, si pana la 41% in 2008. Chiar si in aceste conditii, Romania va ramane tot pe locul 26 in UE la acest indicator. Romanii ocupa ultimul loc in UE din punctul de vedere al numarului de angajati cu contract temporar de munca. Ponderea angajatilor temporari in totalul fortei de munca este de 1,6% in Romania, fata de o medie de 14,4% la nivelul UE. Tarile care folosesc cel mai mult conceptul de munca temporara sunt Spania (31,8%), Portugalia (22,2%), Suedia (18%) si Olanda (17,9%).

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite