Românii au una dintre cele mai ridicate rate de ocupare și activitate independentă, plătesc miliarde de lire sterline în taxe și sunt prezenți atât în construcții și sănătate, cât și în domenii precum inteligența artificială, fintech, robotică și securitate cibernetică.
Un nou raport despre comunitatea românească din Regatul Unit vine cu o imagine diferită de stereotipurile despre emigranți. Românii au devenit o prezență importantă în economia britanică, iar cifrele arată amploarea contribuției lor. Un raport realizat de ACORD UK și Bournemouth University arată că adulții născuți în România aveau, potrivit recensământului din 2021, o rată de ocupare a forței de muncă și activitate independentă de 80,4% în Anglia și Țara Galilor. Este cea mai ridicată rată menționată în analiza privind grupurile de migranți.
Aproape 2,4 miliarde de lire sterline plătite în taxe
Datele citate de autorii raportului arată că cetățenii români au plătit, într-un singur an, aproximativ 2,399 miliarde de lire sterline sub forma impozitului pe venit și a contribuțiilor la asigurările naționale. Suma nu reprezintă însă valoarea totală a contribuției fiscale. În calcul nu au fost incluse TVA, taxele locale, contribuțiile angajatorilor la asigurările naționale, impozitele pe profit și alte taxe. Între timp, veniturile au crescut. Salariul lunar mediu al românilor a ajuns la aproximativ 2.427 de lire sterline, cu circa 45% mai mult decât în 2019. Iar datele indicau, în decembrie 2025, aproximativ 349.700 de locuri de muncă ocupate de cetățeni români.
Construcțiile, zona unde angajații români sunt în top
Construcțiile rămân unul dintre domeniile în care prezența românilor este cel mai ușor de observat. România a fost cea mai mare sursă străină de lucrători pentru industria britanică a construcțiilor. La nivelul întregii țări, românii reprezentau aproximativ 5% din forța de muncă din sector, iar la Londra proporția ajungea la aproximativ 19%. Cifrele arată cât de importantă a devenit comunitatea românească pentru un sector care are nevoie constantă de angajați (FOTO)

Românii au intrat și în domeniile de vârf
Raportul evidențiază dezvoltarea antreprenoriatului și a carierelor românilor în sectoare considerate strategice pentru economia britanică. Printre acestea se numără inteligența artificială, robotica, fintech-ul, securitatea cibernetică, energia și startup-urile cu activitate intensă de cercetare. Astfel, profilul economic al comunității românești s-a diversificat. Românii sunt prezenți atât în industriile tradiționale, cât și în sectoare în care sunt căutate competențe tehnice și universitare.
Peste 6.500 de români lucrează în NHS (sistemul britanic de sănătate)
Numărul angajaților din NHS England care au cetățenie română a crescut de la 3.098 în iunie 2016 la 6.575 în iunie 2025. În mai puțin de un deceniu, numărul lor s-a mai mult decât dublat.
Românii ocupă astfel locul cinci între cetățenii statelor UE care lucrează în NHS England și locul nouă între angajații NHS care nu au cetățenie britanică. Prezența este importantă în special în zona de asistență medicală, printre moașe și în serviciile de îngrijire a adulților.
Un alt avantaj important îl reprezintă structura de vârstă. Aproape 80% dintre persoanele născute în România și aflate în Marea Britanie au între 20 și 49 de ani. Este o categorie de vârstă activă pe piața muncii, într-o perioadă în care Marea Britanie se confruntă cu o populație îmbătrânită și cu nevoia de personal în mai multe domenii. Românii contribuie astfel în sectoare precum sănătatea, asistența socială, construcțiile și alte domenii în care există cerere de forță de muncă.
Un român din trei are studii superioare
Datele raportului contrazic și ideea că diaspora românească este formată în principal din persoane care desfășoară munci necalificate. Aproximativ o treime dintre adulții născuți în România din Anglia și Țara Galilor au studii superioare la nivel de diplomă universitară.
Și tinerii români prezenți în sistemul educațional britanic sunt activi pe piața muncii. Potrivit recensământului din 2021, aproape trei sferturi dintre studenții născuți în România erau angajați.
Raportul recomandă, printre altele, o mai bună colectare a datelor despre forța de muncă și activitatea independentă, recunoașterea mai eficientă a calificărilor românești și consolidarea legăturilor economice dintre Regatul Unit și România.
Româna, una dintre cele mai importante limbi străine în UK. Totodată cea mai vorbită în Londra și a doua în Anglia după l. poloneză
Comunitatea românească are o prezență importantă și din punct de vedere demografic.
Românii reprezintă a patra cea mai mare comunitate de persoane născute în străinătate din Marea Britanie. Limba română este, potrivit datelor citate în raport, cea mai vorbită limbă străină în Londra și a doua în Anglia și Țara Galilor, după poloneză. Iar relația dintre cele două țări nu se limitează la comunitatea de români. Comerțul dintre Regatul Unit și România a ajuns la 10,3 miliarde de lire sterline în cele patru trimestre până la sfârșitul lui 2025.