money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Rompetrol a avut contracte cu Sterling Resources, dar s-au încheiat în 2006

Publicat la 04.02.2009, 14:17:43

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Rompetrol a avut contracte cu Sterling Resources, dar s-au încheiat în 2006


Grupul a precizat că prin Upstream - Divizia de foraj şi servicii la sonda si Rompetrol Well Services, a încheiat în mai 2005 cu Sterling Resources o serie de contracte comerciale pentru realizarea unor servicii de cimentare si măsuratori în timpul forajului în perimetrul Craiova Sud. Aceste contracte s-au finalizat în iulie 2006.

Prin intermediul celor două compani din grup, în perioada octombrie 2007 - iunie 2008, Rompetrol a asigurat acelaşi tip de servicii şi pentru perimetrul Midia, concesionat de Midia Resources.

Grupul Rompetrol precizează că până în prezent nu şi-a exprimat interesul pentru concesionarea sau stabilirea unor parteneriate privind
exploatarea viitoarelor perimetre din Marea Neagră.

Rompetrol Upstream coordoneaza activitatile de foraj, serviciile de sonda si pe cele de explorare si productie ale grupului cu acelaşi nume atât în România cât şi la nivel international.

Pe plan intern, Rompetrol detine în concesiune 5 perimetre de explorare – Satu Mare, Zegujani, Greşu, Nereju si Focşani şi un perimetru de producţie la Goleşti. Pentru perimetrul din Golesti, compania deruleaza un program de evaluare si un studiu de fezabilitate privind reactivarea zacamântului.

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite