Van Rompuy a discutat cu premierul italian Silvio Berlusconi, după ce acesta a anunţat un plan de austeritate în valoare de 45 de miliarde de euro.

 

Guvernul de la Roma vrea să-şi reechilibreze bugetul până în 2013 prin tăierea cheltuielilor publice şi creşterea taxelor. Este al doilea plan de austeritate bugetară pe care Italia îl anunţă în decurs de două luni, după cel adoptat în iulie, în valoare de 70 de miliarde de euro.

 

"Sprijin deplin şi salut măsurile financiare riguroase, care vin la timpul potrivit", a declarat Rompuy. "Subliniez că aceste măsuri aprobate sunt de o importanţă crucială nu numai pentru Italia, dar şi pentru întreaga zonă euro", a adăugat preşedintele UE.

 

Între timp, ministrul italian de finanţe, Giulio Tremonti, a cerut un răspuns mai coordonat la criza datoriilor suverane din zona euro înainte de o întâlnire crucială pe care preşedintele francez Nicolas Sarkozy o va avea marţi cu Angela Merkel, cancelarul german.

 

Tremonti sprijină propunerea ca zona euro să emită noi obligaţiuni sprijinite de toate cele 17 state membre, aşa numitele eurooblogaţiuni, care pot fi folosite pentru a finanţa împrumuturile statelor membre strâmtorate financiar. "N-am fi ajuns unde suntem dacă n-am fi avut eurobondurile", a spus Tremonti sâmbătă.

 

Însă ministrul german de finanţe, Wolfgang Schaeuble, respinge această idee, spunând că euroobligaţiunile ar submina baza monedei europene unice slăbind disciplina fiscală în rândul statelor membre.

 

"Exclud soluţia eurobondurilor cât timp statele membre îşi desfăşoară propriile politici financiare şi trebuie să diferenţiem ratele dobânzilor, astfel încât să existe posibilitatea unor stimulente şi a unor sancţiuni, care să oblige la soliditate fiscală", a declarat Schaeuble pentru Der Spiegel.