Premierul rus, Vladimir Putin, i-a liniştit deocamdată pe europeni, după ce a declarat, în urma întâlnirii cu Iulia Timoşenko, că va da drumul la gaze. Mai mult, Putin a precizat că nu mai este necesară monitorizarea fluxului de gaz rusesc spre Europa prin Ucraina, după semnarea acordurilor dintre Gazprom şi Naftogaz. Contractul este unul pe termen lung, prevăzut pentru o perioadă de zece ani.
De asemenea, cel de-al doilea contract de tranzit al gazului rusesc către consumatorii europeni, calculat după formula europeană, este pentru o perioadă de zece ani, a declarat şeful guvernului rus. Preţul gazului rusesc pentru Ucraina va fi, în 2009, între 230-250 de dolari pe 1.000 m3, în funcţie de formula utilizată pentru ţările europene şi de preţul petrolului, a precizat la Moscova Iulia Timoşenko, în urma negocierilor cu premierul rus.
Gazprom este cea mai importantă companie a Rusiei şi controlează aproape o cincime din producţia mondială de gaze. Nu este deci de mirare că Gazprom, care a realizat în 2007 o cifră de afaceri de 67 de miliarde de euro şi angajează peste 430 de mii de salariaţi, îşi poate impune propria agendă Kremlinului.
Deşi îngrijorătoare, poziţia de forţă a companiei de stat nu este însă una decisivă în politica energetică europeană. Ponderea gazelor ruseşti în totalul importurilor europene a scăzut de la 75% în anii 80 la 40% în prezent.
Rusia a dat undă verde livrărilor de gaze via Ucraina
Publicat la 19.01.2009, 17:43:15
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
