money.ro
EuropaCristina Popovici

Rusia a infiltrat efective militare secrete în ţări din Europa

Publicat la 11.04.2016, 14:56:06

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Rusia a infiltrat efective militare secrete în ţări din Europa

Informaţiile au fost obţinute de publicaţia germană „Bild“ din surse din cadrul serviciilor secrete şi din cartea „Războiul ascuns al lui Putin“, scrisă de biograful liderului de la Kremlin, Boris Reitschuster, transmite Mediafax.

 

Conform surselor citate, Rusia are „grupuri combatante secrete“ în multe ţări vest-europene, inclusiv în Germania. Este vorba de membri ai Serviciului rus de informaţii militare (GRU) specializaţi în operaţiuni de comando, care, în caz de necesitate, pot fi activaţi să desfăşoare operaţiuni.

 

Militarii ruşi ar urma să fie aprovizionaţi cu armament de unităţi de elită ale Forţelor aeriene.

 

„Aceste grupuri de luptă sunt un instrument principal de care dispune Vladimir Putin în eventualitatea unui conflict militar cu Occidentul“, confirmă biograful Boris Reitschuster pentru „Bild“.

 

Conform surselor citate, efective secrete ruse sunt în multe ţări vest-europene, inclusiv în Germania, Cehia şi Elveţia, unii membri fiind infiltraţi în serviciile de securitate statale. Efectivele secrete ruse efectuează în mod constant exerciţii militare în Alpii elveţieni, precizează „Bild“, potrivit Mediafax.

 

Serviciile secrete occidentale ar fi identificat în ultimul an cel puţin 300 de indivizi suspectaţi că ar fi membri ai Serviciului rus de informaţii militare (GRU).

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite