Noile linii de frontieră între Uniunea Europeană şi Rusia s-au deplasat, după summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, către R.Moldova şi Georgia, două ţări prooccidentale care vor fi vizate de o mobilizare previzibilă a Moscovei privind subminarea parcursului lor european.
Citește și: Ponta ne liniștește, Benzina nu se va scumpi
În prezent, fostele ţări sovietice au în faţă două opţiuni, un proiect european, care propune asimilarea unor norme de drept şi de bună guvernanţă, şi o propunere rusă, Uniunea Euroasiatică, fondată pe coerciţie şi supunere.
În acest context, Republica Moldova şi Georgia devin noile mize, ţinând cont de faptul că sunt două dintre cele mai prooccidentale ţări din Parteneriatul Estic. Rusia îşi va folosi toate mijloacele pentru a le submina parcursul european, iar calendarul îi oferă o marjă de manevră în acest sens, întrucât Acordurile de Asociere parafate de R.Moldova şi Georgia cu UE vor fi semnate oficial abia la sfârşitul anului 2014, apreciază publicaţia franceză.
Până atunci, "se aşteaptă o vastă campanie de intimidare", subliniază un apropiat al premierului moldovean. "Rusia va încerca să înlăture de la putere Guvernul proeuropean de centru-dreapta sprijinindu-se pe opoziţia comunistă prorusă", relatează Le Monde.
Citește și: În ce noi mall-uri vom face shopping la anul
De asemenea, autorităţile de la Chişinău se tem de o nouă tentativă de destabilizare economică, potrivit unei formule cunoscute: şantaj cu preţul gazelor şi embargo comercial.
În ceea ce priveşte Georgia, ea ştie până unde pot ajunge represaliile Rusiei, anunţă publicaţia, care reaminteşte faptul că tancurile ruseşti nu au ezitat să invadeze teritoriul georgian, în 2008, pentru a soluţiona un litigiu de frontieră.
Însă, în afară de mobilizarea previzibilă a Rusiei, perioada post-Vilnius va reprezenta un test al hotărârii europenilor de a apăra ce a mai rămas din Parteneriatul Estic.
Citeşte şi: Tableta Nokia Lumia, un eşec de proporţii?
În caz contrar, declaraţiile de intenţie europene nu vor rezista în faţa presiunilor Rusiei, conchide Le Monde.
Ucraina, cel mai important membru al Parteneriatului Estic, a cedat deja în cele din urmă ameninţărilor Rusiei, iar, dintre celelalte cinci ţări implicate iniţial în acest proces (Armenia, Belarus, R.Moldova, Georgia şi Azerbaidjan) au rămas numai doi supravieţuitori: Republica Moldova şi Georgia, un mic premiu de consolare, potrivit ediţiei electronice de vineri a cotidianului francez Le Monde.
Citeşte şi: Cine cumpără două mall-uri cu 50 milioane de euro

