Firmele petroliere din Rusia încalcă legislaţia, cel mai bun exemplu în acest sens fiind proiectul Sakhalin-2, condus de grupul anglo-olandez Royal Dutch Shell, a declarat ministrul rus al resurselor naturale, Yuri Trutnev.
Potrivit NewsIn, Trutnev a condus o campanie îndeptată împotriva firmelor ce încalcă legislaţia ecologică precum şi prevederile licenţelor de exploatare, campania fiind în special îndreptată împotriva firmelor petroliere străine, printre care se numără Royal Dutch Shell, Exxon Mobil şi TNK-BP, aceasta din urmă fiind o companie cu capital mixt al companiei British Petrolium. Ministrul rus a precizat că mai mult de 10% din petrolul extras în Rusia, principalul producător mondial de petrol în ultimele luni, este extras încălcând prevederile licenţei.
Analiştii au interpretat această campanie ca făcând parte din planul Kremlinului de a extinde controlul statului asupra sectorului energetic, un efect direct al acestei politici fiind că grupările de stat Gazprom şi Rosneft vor beneficial de avantaje neloiale în faţa rivalilor din străinătate.
Procurorii au ameninţat cu retragerea licenţelor a două mari proiecte petroliere deţinute de grupul TNK-BP şi au avertizat că ar putea demara proceduri penale împotriva proiectului Sakhalin-2, condus de grupul anglo-olandez Royal Dutch Shell, un proiect în valoare de 22 de miliarde de dolari care în ultima perioadă a fost ţinta unui număr mare de anchete demarate de agenţia pentru mediu ce ţine de ministerul resurselor naturale din Rusia.
În luna noiembrie, producţia de petrol a Rusiei a fost de 9,75 de milioane de barili pe zi. Dacă spusele ministrului rus se confirmă şi 10% din producţia de petrol a Rusiei este ilicită, Rusia ar trebui, cel puţin în teorie, să reducă producţia zilnică de petrol cu aproximativ un milion de barili.
Sursa: NewsIn
Piețe financiaremoney.ro
Rusia acuza firmele petroliere straine de încalcarea prevederilor licentelor
Publicat la 08.12.2006, 12:17:03
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



