"A exagera tema 'ocupaţiei ruseşti' poate servi unei serii întregi de scopuri propagandistice, chiar şi aceluia de a pretinde că eşti apărătorul suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Moldovei. Totodată, poţi să-şi manifeşti astfel iritarea faţă de situaţia jenantă a spionului român prins zilele trecute că strângea la Moscova informaţii secrete", a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Andrei Nesterenko.
Reacţia, postată pe site-ul MAE rus la secţiunea unde sunt transmise de obicei comunicatele de presă, vine sub forma unui răspuns dat de purtătorul de cuvânt al MAE rus la o întrebare din partea presei. Un jurnalist a vrut să afle cum comentează MAE rus declaraţia preşedintelui României, Traian Băsescu, făcută la 19 august, la Iaşi, în prezenţa premierului moldovean Vlad Filat, potrivit căreia "ocupaţia Moldovei este o ameninţare la adresa integrităţii sale teritoriale".
Preşedintele Băsescu a fost întrebat joi la Iaşi dacă România are vreun interes în Transnistria. "România are interesul ca Republica Moldova să-şi redobândească integritatea teritorială, iar interesul nostru este legat de lucrurile în care credem. Credem că niciunui stat nu i se poate ocupa o parte din teritoriu", a răspuns şeful statului român.
"Dacă vă referiţi la prezenţa pe teritoriul Transnistriei a Grupului Operaţional al Forţelor Ruse, care acţionează ca o misiune de menţinere a păcii, el se află acolo în virtutea unui acord referitor la principiile unei reglementări paşnice a conflictului armat din regiunea transnistreană a Moldovei, semnat la 21 iunie 1992", este replica uşor ironică a purtătorului de cuvânt al MAE rus dată jurnalistului care îi ceruse un comentariu la declaraţia lui Băsescu. "Sarcina misiunii de menţinere a păcii este asigurarea stabilităţii regionale necesare rezolvării problemei", adaugă Nesterenko. "Cheia pentru a ajunge la aceasta este obţinerea de progrese în negocierile în formula 5 plus 2 (Rusia, Ucraina, OSCE negociatori, UE şi SUA observatori şi părţile implicate - n.r.), stabilită pentru a face posibile prin mijloace politice compromisul în legătură cu viitorul statut al Transnistriei şi garantarea lui", a subliniat oficialul rus.
Negocierile sunt însă blocate de mai bine de doi ani, iar Tiraspolul refuză reluarea lor, mai ales după instalarea la Chişinău a unei conduceri prooccidentale. Transnistria cere să fie tratată de pe poziţii de egalitate cu R. Moldova.
"În orice caz, a conchis Nesterenko în răspunsul dat jurnalistului, întrebarea prinvind scopul unor asemenea insinuări inamicale trebuie adresată, de fapt, celor care le fac".
Tensiunea a crescut săptămâna aceasta între România şi Rusia, după ce Moscova a anunţat luni că a reţinut în flagrant "un agent SIE sub acoperire diplomatică", Gabriel Grecu, secretar I la Ambasada României, care încerca să obţină informaţii militare secrete de la un cetăţean rus. El a fost declarat persona non-grata şi i s-a dat termen de 48 de ore pentru a părăsi teritoriul Federaţiei Ruse. În replică, autorităţile române au acuzat Moscova că nu respectă Convenţia de la Viena cu privire la statutul diplomatic şi au declarat, la rândul lor, un diplomat de la Ambasada rusă din Bucureşti, cu acelaşi rang ca Gabriel Grecu (secretar I), persona non-grata acordându-i 48 de ore pentru a părăsi teritoriul românesc. Deranjată că România a răspuns cu aceeaşi monedă, Rusia a spus că aşteaptă ca partea română să justifice de ce l-a declarat persona non-grata pe diplomatul rus, în caz contrar ameninţând cu alte măsuri de retorsiune, inclusiv pe plan economic.
Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice prevede la articolul 9 că statul acreditar poate decide oricând, fără a trebui să-şi motiveze hotărărea, că şeful sau orice membru al personalului diplomatic al misiunii este persona non grata sau că orice alt membru al misiunii nu e acceptabil.
Rusia crede că declaraţiile lui Băsescu privind Moldova arată iritare faţă de eşecul spionului român
Publicat la 21.08.2010, 08:20:46
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
