Rusia îşi relansează industria aero civilă prin prezentarea Superjet 100
Publicat la 27.09.2007, 09:28:33
În dezvoltarea proiectului Superjet este implicat grupul american Boeing. Au investit însă sume importante şi câteva companii din Franţa şi Italia. Miza este o piaţă de opt miliarde de dolari, dominată de EmbraEr, din Brazilia, şi Bombardier, din Canada.
Suhoi îşi propune ca în 2010 să producă lunar cinci - şase avioane Superjet 100 şi să vândă în următorii 15 ani peste o mie de aparate. Superjet va fi primul avion rusesc de transport care va fi certificat de autorităţile americane şi europene, etapă obligatorie pentru vânzările pe piaţa mondială.
Certificarea este prevăzută pentru sfârşitul lui 2008, pentru a permite astfel efectuarea primelor livrări la sfârşitul aceluiaşi an. Companiile ruse AeroFlot şi Air Union sunt, până acum, principalii cumpărători, iar ItAli, o companie aeriană cu sediul în Italia, este primul client occidental care a lansat o comandă pentru un astfel de avion.
Între potenţialii cumpărători se numără şi Air France şi Lufthansa. Preţul de listă pentru avionul Superjet se ridică la circa 25 de milioane de dolari, cu 25% sub preţurile practicate de concurenţi.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
