O agenţie sponsorizată de stat va contabiliza ieşirile de ştiri politice negative din Rusia şi va atrage investitorii străini cu informaţii pozitive, a anunţat ministerul rus al economiei.
Investiţiile străine s-au accentuat în timpul celor opt ani în care Vladimir Putin a fost şeful statului şi care au coincis cu o explozie alimentată de evoluţia afacerilor cu petrol, dar mulţi investitori sunt însă ţinuţi la distanţă de imaginea Rusiei despre care se spune în media internaţională că ar fi coruptă şi autoritară. "Ne confruntăm cu o discrepanţă semnificativă între imaginea din străinătate a investiţiilor din Rusia şi climatul real de investiţii din interiorul ţării", a arătat ministrul rus al economiei, Elvira Nabiullina, în declaraţiile publicate pe pagina de internet a ministerului rus al economiei.
Proiectul de îmbunătăţire a imaginii Rusiei în străinătate, un document de 80 de pagini redactat de către ministerul economiei, cere o cooperare mai strânsă cu media internaţională şi susţinerea celorlalte sectoare în afara celui economic, prin târguri internaţionale şi expoziţii.
Sursa: NewsIn
Rusia va avea o agenţie pentru îmbunătăţirea imaginii din străinătate
Publicat la 19.12.2007, 14:19:06
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Au dispărut 5 kilometri de cale ferată care deserveau o uzină de armament din România. DNA anchetează

Actualitate
Sechestru pe bunurile și conturile lui Raed Arafat în dosarul elicopterului SMURD. Șeful DSU reacționează: „Bătaie de joc”!

Actualitate
