Verificările efectuate după dezintegrarea rachetei Proton-M nu au condus la identificarea de erori similare celor care au determinat accidentul, la noile rachete, dar de acum, au declarat responsabilii Roskosmos, s-a sugerat înregistrarea asamblării rachetelor.
Racheta purtătoare Proton-M, având la bord trei sateliţi de navigaţie ruseşti Glonass-M, s-a dezintegrat, la 2 iulie, pe cosmodromul de la Baikonur la un minut de la lansare. Comisia însărcinată cu anchetarea accidentului a stabilit că senzorii de viteză unghiulară nu au fost corect instalaţi pe rachetă, ceea ce a condus la dezintegrarea acesteia.
Incidentul petrecut la lansarea rachetei Rokot, având la bord sateliţii Rodnik, a avut loc pe 15 ianuarie. Etajul superior Briz-KM s-a declanşat în mod accidental, ceea ce a făcut ca unul din cei trei sateliţi să se piardă.
Lansările rachetelor purtătoare uşoare din clasa Rokot ar putea fi reluate la începutul lunii septembrie, a declarat, luni, directorul Roskosmos, Vladimir Popovkin, potrivit căruia problemele anterioare s-au datorat defecţiunilor din sistemul de control al etajului superior.
Directorul de la Roskosmos a adăugat că prima lansare va conţine sateliţii de comunicaţii Goneţ, iar până la sfârşitul anului sunt prevăzute între patru şi cinci lansări de rachete purtătoare Proton-M. 'Ţinând cont de timpii de pregătire - o lansare în trei săptămâni -, până la sfârşitul anului vom încerca să realizăm între patru şi cinci lansări a rachetei Proton, fără incidente', a declarat oficialul rus.
Principalii responsabili de accidentul în care a fost implicată racheta Proton-M nu sunt cei care au asamblat-o, ci inginerii şi cei care au conceput-o, care nu au luat în calcul posibilitatea unei instalări incorecte a senzorilor de viteză unghiulară, care a fost cauza accidentului, conform concluziilor anchetei, a spus Popovkin. 'A doua cauză, după mine, este tehnologică', a continuat el, precizând că de la exterior este imposibil să se stabilească cu precizie unde erau instalaţi aceşti senzori ai rachetei. 'Trebuie săpat cu seriozitate pentru a descoperi unde sunt instalate aceste echipamente', a declarat el.
La rândul său, Iuri Koptev, membru în comisia de anchetă, a declarat că în timpul cercetărilor s-a înlăturat posibilitatea unei intervenţii răuvoitoare în timpul asamblării rachetei purtătoare Proton-M care s-a dezintegrat.
Luni, prim-vicepremierul rus Dimitri Rogozin care a participat la o întâlnire cu specialiştii care au avut misiunea de a elucida cauza recentului eşec al lansării rachetei Proton, a declarat că este indispensabilă fuzionarea industriilor spaţială şi aeronautică. 'Este singura noastră şansă, nu vor mai exista altele', a spus el, opinând că una din cauzele accidentelor înregistrate în ultimul timp este gestiunea ineficientă a companiilor din domeniu, provocată de 'o vagă înţelegere a obiectivelor activităţii spaţiale a Rusiei'.

