Autoritățile chineze au decis lansarea unui program pilot care va elimina obligativitatea vizelor pentru cetățenii ruși, măsură ce ar putea conduce la o creștere între 30% și 40% a călătoriilor în scop turistic și de afaceri, potrivit unei estimări prezentate marți de un organism de profil din Rusia, relatează Bloomberg.
Rușii nu mai au nevoie de viză pentru China
„Aspectele legate de vize au rămas o frână'', a declarat Artur Muradyan, vicepreședintele Asociației tur-operatorilor din Rusia (ATOR) și director al agenției Space Travel din Moscova. '
„Călătoriile spre China devin la fel de accesibile ca și cele spre Turcia și Orientul Mijlociu'', a adăugat el.
Guo Jiakun, purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe, a anunțat că programul va fi lansat începând cu data de 15 septembrie și va permite cetățenilor ruși să călătorească în China fără vize.
Potrivit lui Wang Rui, directorul Biroului chinez de turism din Moscova, numărul turiștilor ruși care au vizitat China s-a dublat în 2024, ajungând la 1,6 milioane, comparativ cu 734.000 în 2023.
În cadrul unei întâlniri desfășurate marți, președintele Chinei, Xi Jinping, a discutat cu omologul său rus, Vladimir Putin, despre consolidarea relațiilor bilaterale, inclusiv în ceea ce privește proiectele strategice. Reprezentanți ai celor două state au semnat peste 20 de acorduri de cooperare ce acoperă domenii variate, de la energie la inteligență artificială.
Inițiativa Chinei de a extinde regimul de călătorii fără viză face parte dintr-o strategie mai amplă de relansare a turismului. Începând cu lunile iunie și iulie, cetățenii din Uzbekistan și Azerbaidjan pot, de asemenea, vizita China fără viză.
„Este clar că China vrea să impulsioneze consumul intern. Toate aceste programe pentru a aduce mai mulți oameni în China, și a-i lăsa să își cheltuie banii acolo, fac parte dintr-o strategie mai amplă care vizează creșterea vânzărilor interne și a stimula economia'', a explicat Alexander Gabuev, director al Carnegie Russia Eurasia Center.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.