S-a decis! Cum vor avea loc înmormântările în România. Regula s-a schimbat iar!
Publicat la 09.04.2021, 15:29:32
Decedații de COVID vor putea beneficia, la cerere, de asistență religioasă potrivit specificului cultului din care fac parte, cu respectarea de către personalul de cult a tuturor măsurilor sanitare care se impun.
De asemenea, la înmormântare, persoana decedată va putea fi îmbrăcată în haine puse la dispoziție de către familie/aparținători, va beneficia de slujbă religioasă în conformitate cu voința familiei și practicile și ritualul cultului de care aparține. Înhumarea/incinerarea se va face cu sicriul sigilat, cu respectarea tuturor normelor prevăzute de lege, potrivit Hotnews.
Sunt modificările pe care Ministerul Sănătății le aduce Ordinului de ministru intrat în vigoare acum un an, care stabilea regulile pentru înmormântarea persoanelor decedate în urma infecției cu SARS-CoV2.
Ministerul Sănătății a organizat astăzi, la sediul instituției, o întâlnire cu Secretariatul de Stat pentru Culte și reprezentanți ai cultelor în care s-a discutat despre accesul la asistență religioasă a pacienților internați cu COVID-19 și despre modificarea protocolului de înmormântare a persoanelor decedate infectate cu SARS-CoV-2.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
ANRE introduce un mecanism prin care consumatorii pot câștiga bani dacă reduc voluntar consumul de energie

Actualitate
Europenii păstrează tot mai mulți bani cash pe fondul temerilor legate de război, dezastre și atacuri cibernetice

Actualitate
Asigurare de viață: când merită și ce alegi

Actualitate
Chiriile din marile orașe universitare au crescut. Unde s-au scumpit cel mai mult locuințele

Actualitate
