money.ro
Piețe financiaremoney.ro

S&P a coborât ratingul Ford la şapte trepte sub pragul investiţional - VEZI REACTII

Publicat la 21.11.2008, 13:59:06

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
S&P a coborât ratingul Ford la şapte trepte sub pragul investiţional - VEZI REACTII


Modificarea reflectă "creşterea cheltuielilor la operaţiunile Ford de producţie a autovehiculelor, ca urmare a prăbuşirii cererii în SUA şi acum Europa", au precizat specialiştii S&P. Ford a avut nevoie de fonduri de 7,7 miliarde de dolari în trimestrul al treilea pentru a continua producţia, însă compania estimează o scădere a cheltuielilor în perioada următoare.Cu toate că are o situaţie mai bună decât General Motors, asta nu înseamnă decât câteva trimestre în plus până la prăbuşire, consideră analiştii agenţiei de rating.

Liderii senatorilor democraţi din Congresul SUA au decis, ieri, să amâne luarea unei decizii în privinţa sprijinului de 25 de miliarde de dolari pe care îl solicită marile companii auto GM, Ford şi Chrysler, până la 8 decembrie. Totodată, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, şi liderul senatorilor democraţi, Harry Reid, au cerut celor trei companii să prezinte planuri de restructurare, astfel încât să devină profitabile.
 

Mihnea Rădulescu, project manager Roland Berger crede că decizia S&P este normală în actualul context politic şi economic din Statele Unite.

"Decizia S&P este normal în actualul context politic din SUA. Trebuie să aşteptăm elementele planului de redresare pentru a avea o viziune clară asupra viitoarei investiţii Ford la Craiova", a declarat Mihnea Rădulescu.

Sebastian Vlădescu, fost ministru de Finanţe este de părere că România trebuie să aibă prpria atitudine faţă de sectorul auto şi crede că România ar putea beneficia de finanţarea Ford, mai ales că prima parte a investiţiei este deja finanţată.

 "Prima parte a investiţiei de la Craiova în valoare de 300 de milioane de dolari este deja finanţată. România trebuie să aibă propria atitudine faţă de sectorul auto.   Cred că România va beneficia de proiectul Ford la Craiova pentru că acest proiect este foarte important pentru ei", a declarat Sebastian Vlădescu, fost ministru de Finanţe.

Preşedintele Ford Europa, John Fleming este la Bucureşti în aceste zile.

Citeşte mai mult despre criza financiară internaţională pe www.lumeaincriza.ro

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite