money.ro
Piețe financiaremoney.ro

S&T a încheiat un parteneriat strategic cu JDA Software pentru piaţa din Europa Centrală şi de Est

Publicat la 14.12.2007, 15:33:24

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
S&T a încheiat un parteneriat strategic cu JDA Software pentru piaţa din Europa Centrală şi de Est

În urma acestui parteneriat, companiile vor furniza un set de soluţii software şi servicii asociate pentru retailerii internaţionali, a producătorilor de bunuri de larg consum cu privire la îmbunătăţirea infrastructurii şi a soluţiilor de cerere şi aprovizionare. Acordul are ca obiectiv deservirea unor pieţe mature, cum sunt cele din Germania, Austria sau Elveţia, dar şi a pieţelor aflate în rapidă dezvoltare, precum Rusia, Polonia, Bulgaria, România şi Turcia.

"S&T şi JDA Software au împreună peste 4.600 de specialişti în mai mult de 50 de ţări. Împreună putem deservi clienţii noştri, utilizând software recunoscut internaţional, precum şi expertiză în activităţile de consultanţă şi implementare. În Rusia am efectuat deja investiţii în resurse cu înalt grad de pregătire, din moment ce această ţară se pregăteşte ca în maximun patru ani să devină principala piaţă de retail din Europa", a declarat directorul executiv al S&T, Christian Rosner.

Compania de cercetare de piaţă Pierre Audoin Consultants estimează că în 2008 industriile de retail şi de producţie a bunurilor de larg consum, aflate sub o puternică presiune generată de costuri şi competiţie, vor investi peste media generală în soluţii IT. Investiţiile se vor îndrepta în special în direcţia automatizării proceselor, optimizării planificării, pentru implementarea de soluţii de management al transporturilor şi mărfurilor şi soluţii de business intelligence pentru facilitarea colectării şi analizei datelor privitoare la clienţi.

JDA Software furnizează soluţii integrate de planificare, execuţie şi optimizare pentru comercializarea şi managementul lanţului de aprovizionare şi încasări. JDA Software are sediul central în Arizona, SUA şi peste 1.500 de angajaţi, deservind 5.500 de clienţi în 60 de ţări. JDA a înregistrat în 2006 un volum de vânzări de 277,5 milioane dolari.

S&T este cel mai important furnizor de consultanţă, soluţii şi servicii IT pentru clienţii din Europa Centrală şi de Est şi din regiunea Germania-Austria-Elveţia. Împreună cu compania IMG AG, achiziţionată în primăvara anului 2007, consorţiul îşi derulează activitatea în 22 de ţări, prin intermediul a peste 80 de birouri locale.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite