Vor avea salarii mai mari! Un proiect de ordonanță de urgență pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii prevede majorări salariale pentru anumite categorii de bugetari, în special cei care au protestat în ultima perioadă.
Potrivit proiectului, vor beneficia de creşteri salariale de 10% raportate la nivelul lunii decembrie 2023, în două tranşe, respectiv pentru luna iunie 2024 şi septembrie 2024, în special angajații din domeniul Culturii, Sănătății, cei ai ONRC, cei din ministere, Guvern, primării, case de pensii, ANOFM, ANPIS, Inspecția Muncii și alte instituții de stat.
Impactul bugetar este de 1,127 miliarde lei și va fi acoperit din taxe, impozite și contribuții.
Conform Notei de fundamentare care însoţeşte proiectul de OUG privind măsuri referitoare la salarizarea personalului din unele sectoare de activitate bugetară precum şi reglementarea unor aspecte organizatorice, sunt vizate familiile ocupaţionale de funcţii bugetare din Anexa nr. III - Cultură, Anexa nr. IV - Diplomaţie, Anexa V, Capitolul VI - personalul cu funcţii de conducere şi de execuţie din cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi al oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale, Anexa nr. VII - personalul din autorităţile şi instituţiilepublice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum şi din cele aflate sub controlul Parlamentului, Anexa VIII - Administraţie, inclusiv pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din aparatul de specialitate al primarului din unităţile administrativ-teritoriale de până la 20.000 de locuitori, respectiv poziţiile 21-28 din lit. C ale anexei nr. IX.





