Salarii Lidl în 2025. Câți bani primește o vânzătoare anul acesta și de ce beneficii se bucură?
Lidl oferă o mulțime de locuri de muncă și totodată vine și cu beneficii suplimentare pentru angajații săi.
Astfel, cine se angajează la Lidl se bucură de prime de sărbători, liber pentru ziua de naștere, iar munca suplimentară este recompensată.
Salarii Lidl 2025. În prezent se fac angajări în Capitală pentru mai multe magazine, dar și în alte orașe din țară. Se pare însă că în București sunt oferite salarii consistente.
Astfel, potrivit unui anunț de angajare, venitul brut lunar al unui angajat Lidl pe această poziție este de 6.940 de lei. Din această sumă fac parte atât salariul fix, de 3.000 de lei pe lună, cât și tichetele de masă, primele, bonusurile și sporurile.
În ceea ce privește beneficiile, conform anunțului de angajare, o vânzătoare de la Lidl se bucură de un plan personalizat de onboarding și un mentor dedicat. Totodată, aceasta primește o plată suplimentară pentru orele lucrate în plus, în weekend sau cu ocazia sărbătorilor legale.
Salarii Lidl 2025. Ce beneficii are o vânzătoare
Lidl mai le dă angajaților și cel puțin un weekend liber pe lună și 2 zile libere de Crăciun și Paște, alături de zile de concediu în plus, odată cu vechimea. Totodată, angajații primesc o asigurare medicală privată și asigurare de viață și accident, dar și liber de ziua ta de naștere, alături de programe de training.
Salarii Lidl 2025. În ceea ce privește condițiile de angajare, o vânzătoare Lidl trebuie să aibă minimum studii gimnaziale finalizate (cel puțin 8 clase) și să fie energică, dar și responsabilă și organizată.
Totodată, se cere posibilitatea de a lucra în ture, adică dimineața și după amiază, dar și în weekend. Cine muncește în weekend primește 2 zile libere în timpul săptămânii. Experiența e un avantaj la angajare, dar și nu e obligatorie.
„Clienții noștri contează pe tine să fii acolo atunci când au nevoie de ajutor sau au întrebări. Contăm pe tine să aprovizionezi rafturile cu produsele necesare, respectând procesele interne de prezentare, precum și prospețimea produselor (ex: legume – fructe, brutărie etc.) Contăm pe tine să fii acolo atunci când auzi „Casa 3 se deschide pentru dumneavoastră”. Contăm pe tine să ne ajuți la inventarul din magazin. Colegii contează pe tine să asigurați împreună curățenia și buna organizare în magazin”, se arată în anunț.




